Peștele cu velă a înjunghiat-o marți pe femeia din Arnold, Maryland, în zona inghinală, în timp ce ea stătea în barcă, iar doi dintre însoțitorii ei încercau să captureze peștele prins cu un fir de pescuit la aproximativ două mile în largul mării Stuart, Florida, potrivit unui raport al poliției. Însoțitorii i-au acordat femeii primul ajutor, iar mai apoi au transportat-o la spital. Femeia le-a spus polițiștilor că atacul s-a petrecut atât de repede încât nu a avut timp să reacționeze.
Asemănători cu peștii spadă, peștii cu velă sunt printre cele mai rapide specii de pești din ocean. La prima vedere, în afara înotătoarei dorsale, de mari dimensiuni, nimic nu pare să diferențieze peștii cu vele de peștii spadă, ambii având botul lung și ascuțit.
Peștele cu velă, cel mai rapid pește din ocean: atinge 109 km/ h
Peștele cu velă este este un pește marin din genul Istiophorus, care aparține familiei Istiophoridae. Este predominant de culoare albastru până la gri și are o înotătoare dorsală caracteristică foarte mare, cunoscută sub numele de velă, care se întinde adesea pe toată lungimea spatelui.
Peștele cu velă ajunge la 1,5 m lungime în primul an de la naștere, dar poate ajunge și la o lungime maximă de 3,5 m. El și se hrănește la suprafață sau la adâncimi medii cu pești mai mici și calmaruri. Cele mai recente cercetări arată că acesta are o viteză de 109 km/ h.
Peștele spadă provine din altă familie și crește de trei ori mai mare
Celălalt pește cu care e deseori confundat, peștele spadă crește mult mai mare decât acesta și nu are pe spate o înotătoare așa de vizibilă. Peștele spadă este tot un pește marin răpitor, dar de talie foarte mare, din familia Xiphiidae, care trăiește în apele calzi din Oceanul Atlantic, Oceanul Pacific și Oceanul Indian și în mările adiacente, inclusiv în Marea Mediterană. Pătrunde uneori și în Marea Neagră. El poate atinge și 10 m lungime, și o greutate de 250 kg.
Comisia pentru Conservarea Peștelui și a Faunei Sălbatice din Florida spune că peștii cu vele, de genul celui care atacat-o pe septuagenara aflată la pescuit, sunt „cunoscuți pentru înotul rapid, săriturile acrobatice și încercările de a se salva din cârlig, când sunt prinși de pescari, prin tremuratul capului”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook