Simona Ionescu / Redactor Șef

Următorul val al pandemiei va fi de amploare. Așa estimează specialiștii români

Următorul val al pandemiei va fi de amploare. Așa estimează specialiștii români
Cei mai vocali specialiști sunt convinși că urmează un nou val de îmbolnăviri cu COVID-19. Toți sunt de acord că urmează valul 5 care va fi unul de amploare. Ce putem face să scăpăm.

Medici cu reputație din țara noastră se așteaptă la un nou val de îmbolnăviri cu COVID-19. Medicul Radu Țincu crede că valul 5 va fi unul de amploare deoarece populația României nu e imunizată suficient.

Următorul val al pandemiei va fi de amploare

Va veni și valul 5 de îmbolnăvire cu COVID-19. Cât va fi de mare depinde doar de noi, spun specialiștii români. Medicul Radu Țincu estimează că următorul val al pandemiei va fi de amploare.

Acum, ne aflăm, într-o fază de scădere accelerată a numărului zilnic de cazuri. Duminică, 14 noiembrie, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat 3.021 de noi cazuri de COVID și 233 de decese. O scădere importantă față de săptămânile trecute când erau peste 15.000 de infectări pe zi și peste 400-500 de decese zilnice.

„În acest ritm, vom coborî sub 5.000 de cazuri pe zi la mijlocul lunii noiembrie, fiind la pragul de suportabilitate al spitalelor. Numărul deceselor va scădea și el la 200 pe zi. Așadar, vestea bună este că până la începutul lunii decembrie vom coborî sub incidența de 3 la mie. Înainte de sărbători vom avea probabil sub 2.500 de cazuri pe zi (incidență de 1,5 la mie)”, precizează medicul Octavian Jurma, într-o postare pe Facebook.

Rata de vaccinare este scăzută

Rata de vaccinare cu prima doză a scăzut de 4 ori și nu mai ține pasul cu infectările reale. Certificatul verde nu va fi adoptat în timp util pentru a mai limita infectările, iar deschiderea școlilor este văzută ca o măsură de relaxare.

„Dacă anarhia sanitară se va extinde, există un pericol real să ne împotmolim într-un platou, la o incidență ridicată, de peste 3.000 de cazuri pe zi. Sau chiar să revenim pe o pantă ascendentă în decembrie, cel târziu în ianuarie. Un nou val similar valului 3 nu cred însă că e posibil până în primăvară. Însă, vedem o creștere rapidă a cazurilor în țările occidentale, ce pare a fi debutul valului 5. În aceste țări are loc mai degrabă o recidivă a valului 4-Delta care până acum fusese ținut sub control cu măsuri non-farmaceutice (lock-down) până și-au atins țintele de vaccinare. La ei, acesta este valul nevaccinatilor care la noi este încă în plină desfășurare”, mai spune Octavian Jurma.

Experții așteaptă valul 5

Șeful DSU Raed Arafat spune și el că un val 5 e posibil. „E posibil, cu cât avem rata de vaccinare mai mică. Un val 5 poate să aibă un impact cum a fost acest val care a trecut acum”, a declarat Raed Arafat.

Și Valeriu Gheorghiță avertiza că numărul cazurilor de COVID ar putea crește din nou peste două săptămâni, din cauză că oamenii interacționează mai mult în spații închise. „Suntem în plin sezon rece și stăm tot mai mult în spații închise. Există interacțiune apropiată între oameni, iar acest lucru e asociat cu o creștere a riscului de infectare”, a explicat Gheorghiță, conform B1.

Medicul Radu Țincu estimează că valul 5 va fi unul de amploare deoarece populația României nu e imunizată suficient

Ce putem face

Medicul Radu Țincu estimează că valul 5 va fi unul de amploare deoarece populația României nu e imunizată suficient. „Vom avea din nou un val de amploare, aşa cum a fost şi valul 4. Acest nou val ține de mai mulți factori: în primul rând de gradul de imunizare al populaţiei şi de respectarea măsurilor sanitare. În momentul în care nici una din cele două variante nu este aplicabilă, este evident că avem toate şansele ca acest scenariu să se întâmple. E nevoie ca populaţia să fie imunizată. Pentru cei care nu sunt imunizaţi să existe un alt tip de control, care să arate că aceştia nu reprezintă un pericol de sănătate publică.

Este evident că toate măsurile sanitare, odată ce sunt amânate şi temporizate, nu fac decât să dezorienteze populaţia. Rata de vaccinare a scăzut semnificativ. Vom fi din nou unici în Europa. În acest moment, România a avut un val 4, cum nici o altă ţară nu l-a mai avut, cu peste 400 de morţi în fiecare zi şi cu peste 1.800 de pacienţi internaţi în Terapie Intensivă”, a declarat medicul Radu Țincu la Antena 3.

Medicul Emilian Imbri: „Vor veni și alte virusuri care vor genera infecții respiratorii”

Și medicul Emilian Imbri este de părere că va urma un nou val de îmbolnăviri.  ”Germania deja vorbește despre un val 5 pe care îl prognozează mult mai sever decât orice până acum. În Franța se discută despre o tulpină nouă, Nu știm însă precis despre ce este vorba, e vorba doar de un anunț făcut în presa lor. O tulpină nouă care a fost depistată de curând și care probabil că va deveni o problemă. Noi nu trebuie să imităm, dar trebuie să ne gândim că oamenii ăia fac ceva cu bună știință, nu așteaptă să bată vântul ca la noi”, a declarat Emilian Imbri, la b1tv.ro.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre