Simona Ionescu / Redactor Șef

Viața de film. Christian Dior a ajuns designer pentru că a făcut TBC

Viața de film. Christian Dior a ajuns designer pentru că a făcut TBC
Nu i-a plăcut școala, a început o afacere în artă, vânzând picturi de Dali, și a ajuns, la 30 de ani abia, ”couturier”. În timp ce el îmbrăca soțiile ofițerilor naziști, sora sa lupta în Rezistență.

În contextul în care pandemia de COVID-19 a bulversat toate activitățile mondiale și cu atât mai mult afectat moda haute couture, iată că lumea se repliază în online. De data aceasta prezentările de modă sunt accesibile oricui din același unghi, integral online. După Săptămâna Modei de la Londra, eveniment care a avut loc în luna iunie, a venit rândul Parisului să se alinieze la noua opțiune.

Cu această ocazie a fost readusă în atenția publicului unul dintre cele mai comentate defileuri de modă, cel al Casei Dior, din 1956, denumit la momentul respectiv ”de o efervescență reală”. Efervescență adevărată, așa a fost numită colecția Dior din 1956. Cu ocazia defileelor din Săptămâna Virtuală a Modei, a fost readusă în atenția publicului, o zi din culisele unei a dintre cele mai celebre prezentări din istoria haute couture, cea a casei Dior din anul 1956.

În urmă cu 64 de ani, publicația Le Figaro a intrat în culisele acestei defilări celebre și a publicat, în paginile ziarului un articol despre marele secret al casei de modă, articol semnat de celebra romancieră Célia Bertin. Aceasta a petrecut mai multe luni în apropierea creatorilor, astfel că descrie un univers necunoscut până atunci publicului, cu detalii din viața manechinelor, al designerilor și al croitorilor care lucrau ținutele de lux.

Christian Dior, viață de film

Christian Dior  a fost creatorul de modă care a reușit să pună bazele unei noi etape în lumea modei, reușind o performanță absolută, aceea de a se impune  la nivel internațional, în mai puțin de zece ani.


Gustul Americii. Cum se prepară un cheeseburger adevărat

Un sfert din mamele minore din UE sunt românce


Supranumit ”le couturier absolu” al Franței, Christian Dior s-a născut în 21 ianuarie 1905 la Granville, în familia industriașului Maurice Dior. De la vârsta de cinci ani a ajuns la Paris, unde familia a decis să se mute, astfel că tânărul a urmat, mai târziu, Lycée Gerson. Istoria a consemnat că adolescentul să interesa de orice, mai puțin de școală. ÎL pasionau noile arte și artiștii. Aș fi renunțat la studii pentru a se ocupa de ceea ce considera că e mai important.

Astfel, împreună cu prietenul său Jacques Bonjean, a deschis o galerie de artă, iar câțiva ani au tranzacționat tablouri ale artiștilor în vogă: Salvador Dali, Christian Berard sau Jean Cocteau.

Boala l-a făcut designer

La 25 de ani, Christian Dior s-a îmbolnăvit de TBC.  A trebuit să se retragă, pentru recuperare, în Insulele Baleare, un an. Departe de Paris și de lumea artistică în care activase, acolo și-a descoperit dorința de a fi el însuși un creator. A început să deseneze. Întors la Paris a încercat să își vândă schițele de haine croitorilor sau revistelor de modă, fără a avea prea mare succes. Norocul însă i-a surâs când a fost descoperit de Lucien Lelong,  cel care l-a introdus în tainele modei și în profesia de couturier.

A început să lucreze pentru Lelong. Alături de alți couturiers cunoscuți, precum Nina Ricci și Jeanne Lanvin, și el le îmbrăca pe soțiile ofițerilor naziști. În același timp, sora sa, Catherine Dior, activa în Rezistența Franceză. A fost capturată de Gestapo în 1944, deportată la Ravensbrück. A scăpat cu bine și a revenit acasă în 1945. Doi ani mai târziu, Christian Dior a lansat în cinstea ei primul său parfum: Miss Dior.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre