Cea mai complicată parte a reţetei de baclava este prepararea aluatului şi întinderea foilor care trebuie să fie atât de subţiri încât să vezi prin ele. Cum puţine femei au îndemânarea şi timpul necesar pentru a face aceste foi, cel mai simplu e să folosiţi foi de plăcintă din comerţ. Scutiți timp și efort.
Reţetă de baclava
Secretul baclavalelor constă în siropul folosit. Acesta trebuie a fi turnat fierbinte peste prăjitura rece, sau siropul rece turnat peste prăjitura abia scoasă din cuptor.
Un alt secret este că foile se ung, una câte una, cu unt topit. De aceea ies atât de fine.
Ingrediente
- 400 grame foi de plăcintă
- 250 grame de nuci
- 250 grame unt
- ½ linguriţă scorţişoară (opţional)
Pentru sirop
800 grame zahăr; 3 pahare apă; ½ lămâie sau portocală (zeamă şi coajă)
Mod de preparare
Punem o foaie de copt în tava de la aragaz, apoi aşezăm pe rând foile de plăcintă pe care le vom unge separat cu unt topit.
După ce am aşezat jumătate din foi întindem un strat de nuci măcinate sau tocate cu cuţitul, amestecate cu puţin zahăr şi scorţişoară.
Cei care nu agreează scorţişoara pot renunţa în favoarea altei arome (de exemplu, esenţa de migdale, vanilie sau rom).
Acoperim cu restul de foi având grijă ca fiecare în parte să fie unsă cu unt. După ce am aşezat toate foile, luăm un cuţit, îl înmuiem în unt topit sau ulei şi tăiem plăcinta în formă de romburi, iar la final turnăm între baclavale câteva linguri de unt topit.
Dăm tava la cuptor şi când începe să se rumenească şi turnăm deasupra baclavalei siropul făcut din apă, zahăr şi coajă/zeamă de lămâie sau portocală.
Atenţie, siropul trebuie lăsat să fiarbă bine!
Se recomandă ca siropul să fie rece dacă îl turnăm imediat după ce am scos plăcinta din cuptor, fie lăsăm baclavaua să se răcească şi turnăm deasupra sirop fierbinte.
Astfel foile îşi vor păstra consistenţa potrivită fără să se cruzească ori să se înmoaie excesiv. Deasupra, se poate pune nucă tocată cu cuțitul.
Baclavaua trebuie să se „aşeze” 24 de ore înainte de a fi servită.
Nu o să ghiciți niciodată vârsta acestei femei! E un celebru designer
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook