Simona Ionescu / Redactor Șef

Budincă de quinoa cu fructe. Rețetă

Budincă de quinoa cu fructe. Rețetă
Această budincă de quinoa cu fructe este perfectă pentru un mic dejun sănătos, care vă va ajuta să începeți ziua în forță.

Quinoa nu conține gluten, este o proteină completă,  conține multe fibre și cei 9 aminoacizi esențiali, necesari unei alimentații sănătoase. O budincă de quinoa cu fructe este perfectă pentru masa de seară a bebelușilor sau pentru un mic dejun sănătos, gustos și hrănitor. 

Ingrediente budincă de quinoa cu fructe: 

200 grame quinoa albă

500 ml lapte vegetal (de cocos, migdale, ovăz sau soia)

O păstaie de vanilie

O lingură de miere sau sirop de agave

O lingură de semințe de chia

Un praf de sare

Mod de preparare: 

Pentru început, pune laptele vegetal într-o cratiță și încălzește-l la foc mic. Poți folosi orice lapte din nuci sau cereale, însă ți-l recomandăm pe cel de cocos sau de migdale, pentru o aromă subtilă și delicată. Până când laptele se încălzește, pune quinoa într-o sită și clătește-o de câteva ori, cu apă rece. Las-o la scurs, apoi adaug-o în lapte, atunci când acesta este fierbinte. Pune și praful de sare.

Taie pe lungime păstaia de vanilie, scoțându-i semințele și adăugându-le și pe ele în cratiță. Pune și păstaia în lapte, pentru că aceasta își va elibera aroma intensă. Lasă totul să fiarbă la foc mic timp de aproximativ 15 minute sau până când quinoa este gătită.

Pune în cratiță și lingura de îndulcitor, fie că alegi sirop de arțar, de agave, miere sau chiar zahăr brun. Amestecă ușor, până când se omogenizează. Scoate păstaia de vanilie din cratiță, apoi oprește focul.

Adaugă semințele de chia și amestecă puțin, până când acestea se încorporează. Unge cu unt sau cu ulei de cocos o tavă adâncă pentru cuptor, apoi toarnă compoziția în interior. Da totul la cuptor timp de 10-15 minute. Servește budinca simplă sau cu fructe de sezon. Poți adăuga și fulgi de cocos, migdale sau alte nuci preferate.

Foto: Facebook

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre