Căldura favorizează dezvoltarea rapidă a germenilor în produsele alimentare, mai ales atunci când acestea sunt depozitate şi accesate necorespunzător. Medicii arată că atât în timpul procesării cât și în timpul transportului ori al păstrării alimentelor se poate produce contaminarea.
Cel mai adesea, toxiinfecțiile alimentare sunt cauzate de enterobacteriile care aparţin genului Salmonella (60-70% din cazuri), dar şi de alte bacterii care aparţin genurilor Shigella, Yersinia, Campylobacter.
Ce alimente favorizează apariția toxiinfecțiilor alimentare
Cel mai adesea, alimentele implicate în producerea toxiinfecţiilor alimentare sunt ouăle şi preparatele din ouă (maioneză, creme, prăjituri), apoi laptele şi preparatele din lapte, carnea şi preparatele din carne. Semnele unei toxiinfecţii alimentare debutează cam la 10 ore după consum. Primele simptome sunt: diaree, vărsături, greaţă, durere abdominală (crampe).
„Prințul Banatului” revine. Fiu-său, Rami Iskandarani face iureș pe banii lui în cluburi
Studiu: Țigara electronică crește riscul îmbolnăvirii cu COVID-19. Explicații de la specialiști
Cei mai afectaţi sunt copiii, bătrânii şi persoanele care au imunitatea scăzută. Având în vedere severitatatea acestor toxiinfecţii, se impun măsuri de precauţie atunci când cumpărăm produse alimentare.
Cum vă protejați de toxiinfecții alimentare
Evitați cumpărarea produselor alimentare proaspete de la vânzătorii ambulanţi din pieţe sau de pe marginea drumului. Nu cumpărați carne sau produse din carne, ori lactate care nu au fost păstrate la frigider. Nu e neaparat ca acestea să fie contaminate, dar sunt șanse reale ca aceste lucru să se fi întâmplat.
Nu cumpărați alimente de la persoane cu o igienă suspectă. Deseori alimentele se pot contamina şi cu toxina bacteriei Staphylococcus aureus (20-30% din cazuri), care poate ajunge în alimente de la nivelul unei leziuni (panariţiu) de pe mâna bucătarului.
Tratamentul toxiinfecțiilor alimentare
Atunci când există suspiciunea unei toxiinfecţii alimentare trebuie să vă adresați de îndată medicului. În paralel se poate apela și la remedii naturiste. Hidratarea e foarte importantă, de aceea se recomandă infuzii din: anason, cuişoare, ghimbir, mentă, muşeţel, orez, soc. Pe lângă acestea, foarte benefică pentru refacerea mucoasei intestinale, dar şi pentru remineralizarea organismului este argila, care poate fi folosită în mai multe cure, diluată conform prospectului, în apă.
Sursa foto: Pixabay
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook