Simona Ionescu / Redactor Șef

De ce candidez pentru Consiliul de Administrație al TVR

De ce candidez pentru Consiliul de Administrație al TVR
Am trudit în presa mai bine de un sfert de secol. Fac asta zi de zi, din zorii-zorilor, si la TVR. În aproape cinci ani aici nu am păcălit munca niciodată!
În jurnalismul frontline am acumulat experiențe valoroase și diferite plecând de jos și până la cel mai înalt nivel. Am studiat și învățat management și planificare strategică lucrand in privat peste doua decenii. Nu am nevoie de luni sau ani ca să înțeleg cum funcționează o companie media, cum să bugetez priorități de dezvoltare.
Dupa 20 de ani de jurnalism sportiv sunt convins că doar echipele pot câștiga. Pot să atrag mulți oameni valoroși lângă mine, cu care să discut de la egal la egal și care să-și asume responsabilități și ținte precise, realizabile. Există multe resurse nefolosite pe care voi încerca să le coagulez.
Cred cu putere că experiența, pasiunea și inteligența pot scoate TVR de pe spirala descendentă pe care a pătruns.
Nu am acces decat la resurse minime in aceasta campanie electorala interna. Sunt blocat pe aproape toate grupurile create pentru uzul salariaților tocmai ca vocea mea să nu fie auzită. Oamenii însă nu pot fi mințiți, aburiți, umiliți la nesfârșit de sinecuriști sau de profitori.
Sunt un om de acțiune, care a privit mereu înainte, care a luptat onest în orice moment. M-am săturat să tot aud că în TVR nu se mai poate face nimic. Sau să observ cum eșecurile evidente sunt prezentate drept succese majore.
Sunt satul de scuze. Așa ceva e inacceptabil pentru mine. Planific, calculez, construiesc și nu întorc capul spre „greaua moștenire”.
Nu este suficient să votați împotriva cuiva, trebuie să votați pentru cineva.
Sunt independent, nu am mize personale ori interese ascunse, ci doar provocarea de a dovedi că TVR poate oferi un statut social pentru toți angajatii și poate deveni un model socio-economic de succes.
80% dintre salariati au salariul minim pe functie, sunt diferente astronomice si lipsite de bun simt fata de unii colaboratori.
Exista aparatură depășită fizic și moral, scule nefolosite (paradoxal!), „condiții” insalubre în multe locuri, colegi expuși riscurilor in orice moment. Deciziile pe care le voi lua vor fi doar în funcție de conștiința mea
Cred ca vreți un suflu cu adevărat nou. S-au adunat ani de când așteptați asta. Sunt matur profesional și emoțional pentru a-mi asuma o responsabilitate administrativă majoră.
Cariera mea de pana acum a fost formativa. Acum am decis să vă ofer o alternativă pe bune, sinceră. Am ieșit din zona mea de confort, nu îmi este ușor să văd priveliștea dezolantă unde abundă resemnarea.
Doresc să arăt că numai împreună cu dvs, cei implicați în fenomen, putem reuși.
Iar celor care se întreabă de ce mă bag?, ce-mi mai trebuie?, de ce nu-mi ajunge cât am?, le răspund așa: aș dori să primesc funcția aceasta ca un omagiu adus celor care, împărtășind valorile mele, nu au primit niciun privilegiu, ci au cunoscut munca sisifică pentru un rost, o realizare.
Îmi doresc schimbări structurale profunde
Și pentru acestea e nevoie de prezența mea în cea mai importantă poziție de decizie. Sunt servitorul intereselor salariatilor în orice secundă.
TVR are talente care se irosesc, face munci în zadar, e sufocată de birocratie si de compromisuri.
Investitiile in productii nu exista pentru ca banii sunt tinuti la saltea si deciziile neasumate. 44 de milioane de lei, aproape 9 milioane de euro din venituri proprii au zăcut prin conturi in timp ce dvs nu aveati cu ce lucra!
Meritocratia e schioapa, mentoratul e absent.
Avem de urcat un munte de nevoi, iar piedicile sunt multe și mari. Dar voi folosi acest nou moment in care pot face un bine care depinde de mine. Cred că efortul de a izola şi înlătura impostura și vorbele goale este vital pentru modernizarea institutiei. Doar cu curaj vom reusi, si doar impreuna.
Lucrul aici ne priveşte pe toţi şi ne influenţează, vrând – nevrând, vieţile. Dacă nu forţăm schimbarea, ne vom consuma zilele într-un domeniu croit strâmb, încremenit în trecut, suportând înfrângeri inacceptabile.
O campanie electorală nu trebuie să fie un prilej de seducţie, de promisiuni desarte sau utopice, ci un moment de bilanţ şi de analiză. Nu pot promite pomeni, ci soluții, o voce puternică si transparență totală.
Electorii trebuie susținuți și bonusați oficial, nu ademeniți. Așa le arătam respect și își vor consolida stima de sine.
Cred cu putere că TVR are oameni educaţi pentru a discerne între argumente şi sofisme, între rezonabil şi demagogie, între management modern şi guvernanță corporativă autocrată.
VOI REVENI
(Text apărut și pe pagina de Facebook a jurnalistului Dorin Chioțea)

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre