Detalii incendiare despre moartea prințesei Diana sunt scoase la iveală după primele ore de la constatarea decesului acesteia. Secretarul și garda ei de corp a ajuns la Paris înaintea fostului soț. Însă când a văzut-o întinsă pe patul de spital, fără suflare, prințului Charles i-au dat lacrimile.

31 august 1997, dimineața zilei. Corpul Dianei e într-o cameră de la primul etaj al spitalului universitar Pitié-Salpêtrière din arondismentul 13. Au trecut trei ore și șase minute de când a fost declarată moartă într-una din sălile de operații a subsolului spitalului după o luptă fără speranță pentru a o salva de la catastrofala ruptură internă pe care a suferit-o într-un accident auto de mare viteză de lângă Sena, puțin după miezul nopții.

Președintele francez Jacques Chirac și-a anulat programul pentru ziua respectivă. Premierul său, Lionel Jospin, se grăbește înapoi în capitală după ce a abandonat conferința de vară a Partidului Socialist din stațiunea La Rochelle.

La Castelul Balmoral, Prințul de Wales se pregătește să zboare de la Aberdeen la Paris cu un avion pregătit în grabă al Royal Flight.  Cele două foste cumnate ale sale vor fi, de asemenea, la bord.

Majordomul și șoferul Dianei, primii care au ajuns la spital

Paul Burrell, majordomul Dianei, și Colin Tebbutt, șoferul și garda ei personală, au plecat deja spre Paris.  Ambii sunt într-un șoc profund. Tebbutt este nervos cu privire la modul în care vor fi primiți, având în vedere că ajungeau înaintea oricărui reprezentant al familiei Dianei sau al Casei Regale.

„Când am ajuns, Sir Michael și Lady Jay au venit în întâmpinarea noastră și i-am spus lui Paul: „Se așteaptă la oficiali guvernamentali, nu la un conducător auto și la un majordom”.  Începusem să-mi fac griji ce avea să gândească sau să spună (ambasadorul): „De ce v-au trimis?  Ce faci aici?”, povestește acesta. Dar Sir Michael mi-a strâns mâna și mi-a spus: „Domnule Tebbutt, vă mulțumesc foarte mult pentru venire.  Sunteți primii oameni pe care i-am întâlnit din partea Prințesei”, scrie Daily Mail.

Doamna Chirac, prima care s-a rugat la căpătâiul Dianei

Părintele Clochard-Bossuet povestește că dimineața, în jurul orei 9 – 10, soția președintelui Chirac a ajuns la spital. „S-a rugat și m-a rugat să mă rog cu ea în camera Dianei.  Ea a fost cea care m-a întrebat: „Poți să rămâi până ajunge un membru al Familiei Regale?” Așa că i-am spus că, în afară de Liturghie, trebuia să slujesc în spital mai târziu în acea dimineață – nu pentru Diana, ci pentru că era duminică, nu uitați – aș putea.  Și de aceea am stat de pază lângă Diana până la capăt.  La cererea doamnei Chirac”, a povestit preotul.

Cu puțin înainte de ora 12,00, preotului urmează să i se alăture la veghe Tebbutt și Burrell, care au cu ei o rochie neagră  din lână și o pereche de pantofi negri, selectați din garderoba Lady Jay. „Călătoria a fost foarte ciudată, își amintește Tebbutt. Străzile erau aglomerate, dar când am ajuns la spital era ca la un meci de fotbal, afară. Haos total”.

Tabbott a acoperit ferestrele de spital cu pături

După-amiaza zilei sunt așteptați să ajungă reprezentanții unei case de pompe funebre. Detalii incendiare despre moartea prințesei Diana ies la iveală.

„M-am uitat pe ferestre și am văzut oameni pe acoperișurile din apropiere, își amintește Tebbutt. Nu mi-a venit să cred. Nu cred că știau exact unde suntem, pentru că era un spital mare, dar încercau să facă fotografii și am realizat că nu existau perdele la  ferestre. Încă o dată, Dianei i se refuză intimitatea și demnitatea, chiar și acum când nu mai este în viață. Drept urmare, tragediei i se va oferi o nouă întorsătură macabră. Am cerut imediat pături și le-am pus peste ferestre”.

Fosta gardă de corp a Prințesei cere aparate mobile de aer condiționat. „Când le-am conectat m-am gândit, doar pentru o secundă, că prințesa era încă în viață.  Pentru că părul i se mișca.Și doar pentru o fracțiune de secundă, inima mea s-a oprit și a trebuit să mă întorc spre perete, și Paul a făcut și el. Am fost amândoi absolut… Nu am putut vorbi.  În acel flash, [părea că] doamna mea este încă în viață. Bineînțeles că nu era în viață, era doar aerul care ieșea din ventilatoare.  Dar acesta a fost cel mai rău moment.  Probabil cel mai rău moment din viața mea, în afară de moartea propriei mame și a tatălui meu”.

Tebbutt a fost cel care a făcut presiuni la autorități pentru ca serviciile funerare din spital să facă ceea ce trebuia făcut pentru conservarea trupului prințesei imediat, înainte de sosirea fostului ei soț. Procesul de îmbălsămare are loc în mod corespunzător.  Mohamed Al Fayed va pretinde ulterior că procedura este făcută pentru a ascunde faptul că Diana era însărcinată de fiul său, mai notează Daily Mail.

Lacrimile Prințului Charles

Prințul Charles a ajuns la spital abia după ce au sosit reprezentanții firmei de pompe funebre cu sicriul. „Și prințul Charles a fost foarte amabil, foarte simplu, foarte drăguț.  Mi-a mulțumit și m-a invitat să vin și să mă rog cu ei. Așa că a existat o rugăciune, rugăciunea anglicană pentru morți, cu prințul Charles, cele două surori, poate o asistentă, și cei doi preoți, eu și anglicanul.  Nu era nimeni altcineva în cameră”, își mai amintește preotul.

Rugăciunile durează un sfert de oră.  Preotul observă că aspectul Dianei s-a schimbat de când a văzut-o ultima dată.  Diana a fost pregătită și îmbrăcată în ținuta de la Lady Di. Arăta ca o păpușă, în timp ce înainte era doar o femeie foarte frumoasă.  O poză cu cei doi fii ai Dianei, care se afla în geanta de mână, a fost pusă în mâinile ei împreună cu mărgele de rozariu oferite de Maica Tereza.  Poartă bijuteriile recuperate de la Mercedes, deși lipsește un cercel.  (Va fi recuperat mai târziu din mașina avariată.)

„Charles mi-a mulțumit, își mai amintește preotul.  Era foarte, foarte mișcat.  Da, am văzut lacrimi”.

19 milioane de oameni au privit la televizor aducerea Dianei „acasă”

Puțin după ora 18,30, acoperit cu drapelul britanic, sicriul Dianei este dus din spital spre aerodromul militar Villacoublay, unde este transferat într-o aeronavă a aviației regale britanice. Trecerea cortegiului funerar a fost, deopotrivă emoționantă.

„În timp ce conduceam pe străzile Parisului, toată lumea aplauda, își amintește Tebbutt. A fost minunat.  Foarte, foarte emoționant.  Când am ajuns la avion, cele două surori au decis că vor să stea cu Paul și cu mine.  Prințul și personalul său stau într-un compartiment diferit”.

Detalii incendiare despre moartea prințesei Diana

Peste zeci de minute, 19 milioane de oameni privesc, live, sosirea avionului la Northolt, în vestul Londrei. Polițiștii din grupul de escorte speciale conduc acum masina către autostrada A40.  Prea târziu, Diana primește protecția poliției pe care o respinsese. În timp ce vehiculul funerar trece sub poduri, cei prezenți aruncă flori pe drum.  Întorcându-se la Northolt, prințul Charles ia avionul pentru a se întoarce la Balmoral și la fiii săi cu inima frântă.

Sicriul Dianei e dus la morga Bagley’s Lane, în Fulham.  Acolo corpul Dianei este identificat formal de surorile ei și are loc un examen post-mortem.  Medicul regal îl examinează și pe Tebbutt.  Garda de corp are 57 de ani, este epuizată fizic și este suprasolicitată mental.  Cea mai lungă și mai provocatoare misiune a sa este la sfârșit.

Sursa foto: Instagram

Anamaria Prodan amenință presa. Nu mai vrea scandal

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp