În momentul în care intrăm în post, avem tendința să mâncăm mai mult și alimente care ne pot pune silueta în pericol. De ce trebuie să ne ferim în această perioadă.
Alimente de post care îngrașă. Ar fi bine să le consumați cu moderație
Avem tendința în Postul Paștelui să ne îndreptăm atenția către o alimentație care nu e tocmai sănătoasă. De aceea, specialiști trag un semnal de alarmă și spun să o lăsăm mai moale cu cartofii prăjiți, halva sau zacuscă. Nu de altceva, dar ne putem trezi la sfârșitul postului nu doar cu mai multe kilograme în plus, dar și cu colesterolul mărit.
Pentru a oferi organismului, tot ce are nevoie, putem opta pentru cereale integrale, fructe și legume proaspete, consumate cât mai mult în formă naturală. Cât privește proteinele, le putem lua din nuci, alune, fistic și migdale, dar și din ciuperci, care înlocuiesc carnea cu succes. În perioada postului și nu numai se recomandă o hidratare corectă a organismului, de minim doi litri pe zi.
Postul nu e indicat copiilor, femeilor însărcinate și bolnavilor
Postul nu se recomandă copiilor care nu au împlinit 14 ani. Aceștia sunt în plin proces de dezvoltare și au nevoie de proteină animală. De asemenea, nici femeile însărcinate nu trebuie să țină post alimentar, pentru că pot avea probleme cu sănătatea și nici persoanele suferinde.
Dacă totuși cei bolnavi vor să adopte o astfel de dietă, trebuie să o facă doar sub stricta supraveghere a medicului. Este indicat să mergeți la specialist să cereți o părere înainte de a ține post. Doar acesta vă poate spune ce trebuie să consumați pentru ca organismul să aibă aceleași beneficii ca și în cazul în care mâncați produse de dulce.
Sursă foto: atlas culinar
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook