Cei mai mulți dintre noi, optăm vara pentru tot felul de salate și carne la grătar. Dacă nu știm să le consumă așa cum trebuie, ne putem trezi cu kilograme în plus.
Avertismentul specialiștilor. Vă puteți îngrășa în anotimpul cald, dacă veți consuma în exces aceste alimente
Nimic nu pare mai liniștitor ca o ieșire cu prietenii și familia la iarbă verde, unde să punem pe grătar carne și mititei. E nemaipomenit meniul, dar ca să nu le dăm voie colăceilor să se depună pe burtică, ar fi bine să lăsăm la o parte coastele de porc sau de vită și să optăm pentru un mușchiuleț de porc sau, și mai bine, piept de pui. Pe care trebuie să-l mâncăm totdeauna fără piele. Și uitați de mici, cârnați și crenvurști, cel puțin pentru perioada verii.
Atenție sporită la salatele pline de maioneză
De asemenea, trebuie consumate cu prudență și salatele care conțin maioneză din belșug sau cartofi și să le asezonați cât mai des posibil cu iaurt degresat. Fiți foarte atenți la consumul băuturilor alcoolice dulci, pentru că sunt o ispită.
Pe moment totul pare minunat, dar s-ar putea să vă coste multe kilograme. Cel mai potrivit ar fi să alegeți un pahar cu vin natural sau, pentru domni, șprițul este la mare căutare.
Înghețată doar de două ori pe săptămână
Cel mai important în timpul verii este vă vă hidratați cât mai bine, cel puțin doi litri pe zi fiind cantitatea necesară pentru ca organismul să funcționeze la capacitate maximă. Dacă totuși, simțiți nevoia și de altfel de băuturi, atunci alegeți ceaiuri, cel mai bine fără zahăr sau sucuri de fructe.
Cât privește înghețata, cu greu putem să nu ne înfruptăm dintr-o asemenea bunătate. Dar pericolul e uriaș, așa că e bine să ținem cont de sfatul specialiștilor și să consumăm acest produs de maxim două ori pe săptămână pe timpul verii. În acele zile e bine să oprim orice alt fel de dulciuri sau prăjeli.
Sursă foto: Arhivă
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook