Simona Ionescu / Redactor Șef

Cacio e peppe – o rețetă infailibilă de paste

Cacio e peppe – o rețetă infailibilă de paste
Cacio e pepe înseamnă „brânză și piper”, fiind, astfel, denumierea uneia din cele mai simple rețete după care puteți pregăti, acasă, paste.

Ingredientele pe care le folosim în această rețetă sunt simple, de aceea trebuie să fie de foarte bună calitate. În mod clasic, pentru această rețetă se folosesc spaghetti sau bucatini. Apoi, se folosește brânză italiană tare. Cum ar fi pecorino sau parmigiano. Aici nu are rost să faceți compromisuri. Trebuie o brânză de cea mai bună calitate. Și, apoi, ca să desăvârșiți rețeta, folosiți piper proaspăt râșnit.

Ce trebuie să știți despre parmezan

Parmigiano este o specialitate de cașcaval originar din Italia, obținând-se din lapte de vacă, fiind o pastă dură cu structură granulară. De fapt, parmezanul original este Parmigiano Reggiano, aceasta fiind și marca înregistrată la nivel european, denumită după centrul zonei de producție, adică orașele Parma și Reggio Emilia. Combinând numele celor două orașe, a rezultat denumirea de Parmigiano Reggiano.

Există mai multe tipuri de brânză parmezan. Parmigiano-Reggiano este marca autentică, probabil cea mai bună opțiune de parmigiano pe care o poți gusta. Mai există și Parmigiano-Reggiano maturat timp de 24 de luni, care se numește Grana Padano. Este o brânză de culoare aurie, cu coajă tare, obținută tot din lapte de vacă, care are zone de producție mai întinse decât parmezanul autentic. O altă opțiune este Pecorino Romano, deoarece textura, procesul de maturare și coaja în sine sunt foarte asemănătoare cu Parmigiano-Reggiano, ambele provenind din Italia.

Ingrediente pentru 2 porții de paste cacio e pepe

160g paste
10g amidon
150 ml apă
150-200g brânză italiană tare (pecorino, parmigiano etc)
15-20 ml ulei de măsline
piper boabe, proaspăt măcinat

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Vlad Radu (@vlad.elicios)

Mod de preparare

Conform lșui Vlad Radu, creatorul din spatele contului Vlad.elicios, „tehnica de azi e creația lui Luciano Monosilio pentru Italia Squisita și e folosită în restaurante pentru a obține un cacio e pepe cremos și stabil. Rezolvând toate problemele cu un singur ingredient: amidonul alimentar”. Pune, așadar, amidonul într-o oală cu apă rece, apoi pune-o pe foc mediu și amestecă până devine vâscos.

Adaugă apoi ingredientele clasice: brânza rasă, piperul proaspăt măcinat și uleiul de măsline și mixează-le cu blender-ul până devin o cremă densă. „Pentru a face sosul, pune unt și apă de la paste în tigaie împreună cu 2-3 linguri din crema de brânză și amestecă. Adaugă pastele al dente și amestecă până se leagă sosul și devine cremos. Orice ai face, amestecul e stabil la temperaturi mari și nu se va denatura în tigaie”, mai arată Vlad Radu.

Sursa: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre