Chifteluțe de morcov și mere, o rețetă din Rusia perfectă pentru toți credincioșii care țin Postul Crăciunului
Chifteluțele rusești de morcov și mere sunt un preparat culinar cu un conținut caloric redus, care va fi apreciat și de cei care urmează o dietă alimentară. Rețeta este foarte simplă și extrem de gustoasă.
Pentru a pregăti chifteluțele rusești cu morcov și mere aveți nevoie de următoarele ingrdiente: 500 g morcovi, 100 ml lapte de soia, 20 g ceapă, 30 g pesmet, 125 g mere, 5 g sare, 1 g nucșoară. Vă mai sunt necesare 1 g chimen, 1 g cimbru proaspăt, 60 g pesmet și 50 ml ulei pentru prăjit.
Curățați morcovii, spălați bine, tăiați în felii și puneți la fiert. Spălați merele, apoi dați pe răzătoare, tăiați ceapa mărunt. După ce morcovii s-au fiert, lăsați la răcit și amestecați toate ingredientele rămase.
Turnați treptat laptele de soia, astfel încât amestecul să nu fie prea moale. Formați chiftele cu mâna și rotiți-le în pesmet, apoi prăjiți-le. Serviți chiftelele de morcov ca fel de mâncare separat sau cu piure de cartofi.

Morcovul nu e doar ieftin și gustos, ci și unul dintre cei mai puternici aliați ai sănătății. Studiile au arătat că acest aliment conține beta-caroten, pe care corpul îl transformă în vitamina A, lipsa acestei vitamin fiind principala cauză de orbire.
De asemenea, luteina și zeaxantina din morcovi reduc cu 40 % riscul de degenerescență maculară și cataractă la vârstnici.
Un studiu publicat în American Journal of Clinical Nutrition, cu o analiză pe 120.000 de persoane a arătat că un consum ridicat de morcovi reduce riscul de cancer pulmonar, de stomac și de prostată, datorită falcarinolului și altor antioxidanți.
Un alt studiu olandez de 10 ani pe 20.000 de persoane a descoperit că legumele portocalii (în frunte cu morcovul) scad riscul de boli cardiovasculare cu 32%.
Fibrele solubile din morcovi (pectina) reduc colesterolul LDL cu 5-11%. În plus, vitamina A și vitamina C din morcovi ajută celulele imunitare să funcționeze mai bine și accelerează vindecarea rănilor.
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook