Mai simplu de atât nu se poate. Această rețetă de tartă cu pere se realizează în doar câteva momente, iar tot ce aveți nevoie sunt câteva ingrediente banale. În loc să preparați blatul pentru tartă, sau în loc să cumpărați un aluat consistent, propunerea noastră este să folosiți o foaie dintr-un pachet de lipii subțiri arăbești. Acest lucru mai are un avantaj, și anume faptul că prăjitura pe care o veți prepara nu va fi prea consistentă din punct de vedere caloric.
Modul de preparare al tartei o transformă automat într-un desert care va fi preferat de toate persoanele aflate la dietă, dar și pentru acelea care suferă de diabet. Asta pentru că rețeta nu conține zahăr. Tot dulcele din prăjitură provine de la fructe, în cazul de față de la pere. De asemenea puteți prepara rețeta folosind și alte fructe.
View this post on Instagram
Ingrediente pentru cea mai simplă tartă cu pere
O foaie de lipie arăbească, subțire ( sau mai multe, dacă forma în care coaceți e mai mare; ideea e că lipia să aopere baza tăvii și să se ridice, 1 – 2 centimetri pe margini)
patru pere
un ou + două albușuri
50 ml lapte vegetal
Mod de preparare
Acoperiți baza unei tăvi cu pereți detașabil cu lipia arăbească subțire. Fixați această lipie astfel încât să se ridice 1 – 2 centimetri pe pereții tăvii. Separat curățați perele de miezul cu sâmburi și tăiați-le în felii cât mai subțiri. Nu este necesar să înlăturați coaja. Într-un bol amestecați oul, albușurile și laptele vegetal până ce se omogenizează.
Aranjați feliile de pere în tavă cat mai artistic posibil. După ce ați acoperit baza turnați deasupra amestecul de lapte vegetal și ouă. Prăjitura astfel preparată coaceți-o în cuptorul preîncălzit la 160 °C, timp de 40 de minute.
Sursa: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook