Simona Ionescu / Redactor Șef

Tartă franțuzească cu piept de pui și broccoli. Rețetă

Tartă franțuzească cu piept de pui și broccoli. Rețetă
Quiche este o tartă gătită în Franța, din aluat foietaj clasic, cu cașcaval, legume, carne și alte ingrediente. Quiche cu broccoli și piept de pui este o rețetă pentru gurmanzi.

Quiche-ul este un preparat provenit din bucătăria franțuzească, dar care are rădăcini în Germania, mai exact în tărâmul medieval Lothringen. Această regiune a căpătat mai târziu stăpânire franceza și a fost redenumita Lorraine. De aceea, rețetă clasică a quiche-ului se numește Quiche Lorraine. Deși arată „elegant” și mai mult clasic, quiche cu broccoli și piept de pui se gătește extrem de ușor, fără ingrediente sofisticate. Cel mai important, e să respecți rețeta pas cu pas, pentru un rezultat gustos și uimitor.

Ingrediente quiche cu broccoli și piept de pui: 

Pentru aluat

Ouă 

125g de unt 

250g de făină

Pentru umplutură

250 g de broccoli

jumătate de piept de pui

200 g de smântână sau iaurt grecesc

2 ouă

sare, piper după gust

mozzarellla

Mod de preparare: 

Pentru început, pregătim aluatul: amestecăm 2 ouă cu untul și făina. Frământăm aluatul, până îl obținem lipicios și elastic. Apoi îl punem în frigider pentru 30 de minute. Pentru umplutură, fierbem pieptul de pui și broccoli. După ce broccoli este fiert, turnăm deasupra apă rece. Lăsăm să se răcească tot. Smântâna o amestecăm cu ouăle, sarea și piperul. 

Luăm aluatul din frigider și îl întindem cu mâinele în formă. Apoi punem în cuptor pentru 10-15 minute la temperatura 160 de grade Celsius. Când aluatul este pe jumătate copt, punem deasupra broccoli și pieptul de pui. Apoi turnăm sosul din smântână. Deasupra adăugăm mozzarella răzuită și punem la cuptor pentru 30 de minute la 180 de grade Celsius.

Foto: Facebook

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre