Fursecurile mărțișor sunt ușor de preparat, cu ingrediente la îndemână, iar decorarea va fi o adevărată plăcere, mai ales pentru cei mici, care vor să participe la confecționarea acestora.
Ingrediente pentru Fursecuri mărțișor
Pentru aluat: 125 gr unt, 100 gr zahăr, 1 ou, 250 gr făină, un praf sare
Glazură: 2 lingurite zeamă de lămâie, 350 g zahăr pudră, 2 albușuri, 1 picătură colorant alimentar, roșu
Iată cât de ușor preparăm Rețeta de Fursecuri mărțișor
Pentru pregătirea aluatului de fursecuri, se mixează oul cu zahărul și un praf de sare, apoi se adaugă untul tăiat în cuburi și făina și se frământă rapid un aluat ferm. Aluatul pentru fursecuri mărțișor se împachetează în folie alimentară și se dă la rece pentru o oră. Apoi, se întinde pe masa pe care ați presărat făină într-o foaie subțire. Se decupează cu forma specială de inimioare duble. Se așază fursecurile inimioare în tava tapetată cu hârtie de copt și se coc pentru 15 minute, la 180 de grade.
Pentru glazura bicoloră, se amestecă albușurile cu zeama de lămâie, apoi, se adaugă, treptat, zahărul pudră și se mixează până se formează o bezea fină. Zahărul trebuie să se topească. Se împarte compoziția în două, iar într-o parte se adaugă colorantul alimentar roșu.
Se glazurează fursecurile, frumos, cu cele două glazuri și se lasă să se usuce pe un suport.
Sursa: Chefi la cuțite
Tartă pregătită în 5 minute – un cheesecake absolut savuros
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook