Simona Ionescu / Redactor Șef

Rețete senzaționale din Peru pe care le poate încerca orice gospodină

Rețete senzaționale din Peru pe care le poate încerca orice gospodină
Bucătăria peruană este un adevărat paradis culinar, iar turiștii care vizitează această parte a lumii sunt atrași de aromele unice care le îmbată simțurile. Câteva rețete se remarcă însă prin popularitatea lor.

Ceviche și Lomo Saltado sunt două preparate culinare peruane cu o istorie bogată și o combinație irezistibilă de gusturi. Iată de ce aceste rețete sunt cele mai râvnite și cum le puteți prepara acasă pentru a gusta din magia peruană!

Ceviche, emblema gastronomiei peruane

Ceviche este considerat emblema gastronomiei peruane și unul dintre cele mai căutate preparate de turiști, o explozie de prospețime și aciditate. Cât de simplu se prepară acest deliciu culinar. 

Ingredintele de care aveți nevoie sunt: 500 g pește alb proaspăt (cod, biban de mare), 1 ceapă roșie, tăiată felii subțiri, 6-8 lămâi verzi, din care să scoateți aproximativ 200 ml suc, 1 ardei iute tocat mărunt, 1 linguriță cu sare.

Vă mai sunt necesare 1 linguriță cu piper negru proaspăt măcinat, 1 legătură de coriandru proaspăt, tocat, 1 cartof dulce, fiert și feliat, 1 porumb fiert, tăiat rondele (pentru servire).

Mod de preparare

Delicii din Peru care au fascinat turiștii. Rețete senzaționale pe care le poate încerca orice gospodină
Ceviche, bun de-ți lasă gura apă

Se taie peștele în cuburi de 2 cm și se pune într-un bol de sticlă. Se adaugă sucul de lămâie, ceapa, ardeiul iute, sarea și piperul. Se amestecă bine și se lasă la marinat timp de 10-15 minute, până când peștele devine opac. Se pune coriandrul tocat. Se servește imediat alături de felii de felii de cartof dulce și porumb. 

Lomo Saltado, fuziunea peruano-chineză care cucerește

Lomo Saltado este un exemplu perfect al influenței imigranților chinezi în Peru, combinând vita suculentă cu cartofi prăjiți și arome asiatice, adorat de turiști. Ingredientele de care aveți nevoie sunt: 500 g mușchi de vită, tăiat fâșii subțiri, 2 linguri cu ulei vegetal, 1 ceapă roșie, tăiată felii, 1 ardei gras roșu, tăiat fâșii, 2 roșii, tăiate fâșii.

Mai sunt necesare 3 linguri cu sos de soia, 1 lingură cu oțet de vin roșu, 1 linguriță cu chimion măcinat, 2 căței de usturoi, tocați mărunt, 400 g cartofi, tăiați fâșii și prăjiți, sare și piper, după gust, 1 legătură pătrunjel proaspăt, tocat (pentru decor), orez fiert.

Mod de preparare

Delicii din Peru care au fascinat turiștii. Rețete senzaționale pe care le poate încerca orice gospodină
Lomo Saltado, cea mai tare vită pe care ați mâncat-o vreodată

Într-o tigaie mare sau wok, se încălzește uleiul la foc mare și se prăjesc fâșiile de vită până se rumenesc (aproximativ 2-3 minute). Scoateți carnea și puneți deoparte. În același ulei, se călește usturoiul, ceapa și ardeiul gras timp de 2 minute, apoi se adaugă roșiile, chimionul, sosul de soia și oțetul.

Se pune vita înapoi în tigaie și se amestecă bine, lăsând aromele să se combine timp de un minut. Se adaugă cartofii prăjiți, se amestecă ușor și se condimentează cu sare și piper. Se servește alături de orez alb, fiert și pătrunjel presărat deasupra.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre