Simona Ionescu / Redactor Șef

Sarmaua uriașă. Rețetă de la Adi Hădean

Sarmaua uriașă. Rețetă de la Adi Hădean
Sarmalele sunt felul de mâncare preferat al românilor. Gospodinele folosesc foile de varză, de viță de vie, de sfeclă roșie. Toate sunt delicioase. Uite o rețetă pe care nu o știți: sarmaua uriașă, de la Adi Hădean, celebrul bucătar maramureșan.

Nu se mănâncă doar la sărbători sarmale, ci oricând ți-e dor de gusturile românești. Pui și o mămăligă, niște ardei iuți, ceva smântână și nu te mai oprești. Încercați și rețeta lui Adi Hădean (43 de ani).

Blogul lui este unul dintre cele mai vizitate din țara noastră, iar ardeleanul știe ce spune. Puteți să îl urmăriți și la emisiunea ”La cină”, pe Digi 24, unde gătește, sâmbătă seara, pentru invitații Ionelei Năstase.

Sarmaua uriașă. Rețetă de la Adi Hădean

Putem să gătim rețete interesante, cu celebrul bucătar Adi Hădean. El propune o sarma uriașă, care vă scutește de ”bibilit” foile de varză, o variantă de sarmale ce vă economisește jumătate din timp, dacă nu mai mult, cu același gust de odinioară.

”Amu’, tot românul știe să facă sarmale. La un kilogram de carne pui 150 de grame de orez cu bob rotund, un morcov mare dat prin mașina de tocat, două cepe roșii, două verzi, o conservă de roșii, mărar și asezonezi cu sare, piper, boia, dafin, cât vrei tu. Pentru un gust mai fain, eu am adăugat și 50 de grame de slană afumată, făcută jumări. Folosiți ce carne vă priește mai bine, eu mă împac cu amestecul de vită și porc, proporții aproape egale”, spune celebrul bucătar maramureșan.

Cum se prepară sarmaua uriașă? ”Amesteci toate ingredientele, poți chiar să folosești mâinile, cum făcea bunica, aproape frământa compoziția de sarmale. Tapetezi o cratiță care nu lipește, cu frunze de varză acrită și adaugi umplutură până la jumătate. Mai faci un strat de frunze, apoi completează cu umplutură până sus, finisând cu alte frunze de varză. Toarnă suc de roșii peste și coace sarmaua uriașă la 150 de grade, pentru două ore. La final rumenește-o fain 10 minute, la 180 de grade. O lași să se răcească în ritmul ei, de tot, după care o scoți cu grijă din cratiță și o porționezi. Apoi încălzești porțiile, la cerere, cum faci și cu sarmalele mici”, ne spune celebrul bucătar maramureșan Adi Hădean. Sursa și foto: adihadean.ro


Cât rezistă mâncarea în frigider dacă nu aveți curent. Sfaturi de la specialist

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre