Simona Ionescu / Redactor Șef

Socată gustoasă și răcoroasă? Iată cum să o pregătiți după rețeta bunicii

Socată gustoasă și răcoroasă? Iată cum să o pregătiți după rețeta bunicii
Specialiștii spun că cel mai bun moment pentru pregătirea socatei este în perioada mai – iunie, pentru că atunci înflorește socul. Iată o rețetă tradițională.

Nimic nu se compară cu un pahar cu socată rece în miez de vară. Se prepară simplu și are un gust inconfundabil.

Socată gustoasă și răcoroasă? Iată cum să o pregătiți după rețeta bunicii

Sunteți îndrăgostiți de socata bunicii? A venit momentul să o pregătiți singuri, după o rețetă veche, dar cu adevărat extraordinară. Ingredientele de care aveți nevoie sunt: 10-12 flori mari de soc (chiar și mai multe, dacă vreți să fie mai concentrată), 1 kg de zahăr sau miere, 2-3 lămâi mari, 8 litri apă rece, un borcan de 10 litri.

Mod de preparare

Un truc de care trebuie să țineți cont când achiziționați florile este să fie curate, înflorite și fără tulpină. Lămâile se vor spăla foarte bine cu apă caldă și eventual cu puțin bicarbonat. În acest fel, se va îndepărta stratul ceros și veți evita ca socata să fie amară.

Pentru a pregăti socata, se vor folosi două lămâi, una tăiată felii, care se va pune în borcan, alături de soc, iar de la cealaltă se va folosi doar sucul. Cantitățile de soc, apă, lămâie şi zahăr diferă în funcţie de cantitatea pe care doriți să o produceți. Se lasă la macerat pentru câteva zile, perioadă în care trebuie să amestecați de două ori pe zi.

Când apa este gălbuie, sucul se va strecura printr-o sită deasă sau pânză de tifon. Atunci când considerați că este atât de acidă pe cât doriți, preparatul se strecoară și se introduce la frigider. Socata se depozitează în sticle cu capac, ermetic și se depozitează la loc rece și întunecat.

Socată fără zahăr

De asemenea, puteți prepara și socată fără zahăr. Ingredientele necesare sunt: 10-12 flori de soc înflorite, 125 g stafide, 3 lămâi feliate, cu tot cu coajă. Adăugați ingredientele într-un borcan de trei litri și se acoperă cu apă plată, filtrată. E important ca socata să fie lăsată în lumina soarelui și amestecată de două ori pe zi, folosind doar o lingură de lemn. Verificați după două zile dacă este atât de acidulată cum doriți. Strecurați și puneți în sticle cu dop. Depozitați la frigider sau în locuri întunecate și reci.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre