Zacusca bulgărească, cunoscută sub numele de Ajvar este prezentă și în bucătăriile din Serbia, Croația, Macedonia, Bosnia și Herțegovina. Iar cea rusească o puteți consuma acum, dar o puteți păstra și peste iarnă.
Varianta cea mai simplă de zacuscă bulgărească cu adevărat fantastică se obține din patru preparate simple: ardei roșii, ardei iuți, sare și ulei.
Ingredientele necesare
Aveți nevoie de 4 kg de ardei capia, 1 kg de vinete, 1 căpățână de usturoi, 150-200 ml ulei vegetal, 100-120 g zahăr tos, 40-50 g sare, piper după gust, 1-2 linguri cu oțet alimentar de 9 grade. Cine dorește, poate introduce în rețetă și ardei iute.
Mod de preparare
Puneți la copt ardeii capia și vinetele, lăsați la scurs și răcit, apoi curățați de coajă. Tocați totul cât mai bine alături de ardei iute, adăugați ulei și sare. Răsturnați totul într-o tigaie și puneți la foc mediu. Nu trebuie fiert foarte mult, pentru că produsele sunt deja coapte. Pregătiți un borcan sterilizat și turnați produsul fierbinte. Se poate consuma ca atare sau alături de carne sau umplutură pentru plăcinte.
Zacuscă rusească
Pentru a pregăti o minunată zacuscă rusească, aveți nevoie de 2 kg dovlecei, 1 kg morcov, 1 kg ceapă, 150 g pastă de tomate, 4 linguri cu zahăr, 2 linguri cu sare, 200 g ulei, 50 ml oțet, 2 ardei iuți, 200-250 ml apă, depinde cât de densă doriți să fie zacusca.
Mod de preparare
Curățați legumele de coajă, tăiați morcovii în cuburi mici. Puneți ulei într-un ceaun, adăugați morcov, apă, zahăr și sare. Lăsați morcovul să se înăbușe zece minute după ce începe să fiarbă. Tăiați dovleceii și ceapa tot sub formă de cuburi, iar ardeii iuți în bucăți mici.
Puneți în ceaun și dovleceii, ceapa și ardeiul iute, amestecați și acoperiți cu un capac. Legumele se lasă până devin moi. Puneți pasta de tomate, amestecați și mai lăsați zece minute pentru a se evapora lichidul în exces. Adăugați și oțetul, mai lăsați puțin și opriți focul. Pasați apoi bine cu blenderul. Puneți zascusca în borcane sterilizate și închideți bine cu capace. Cu siguranță, veți fi apreciați de familie și prieteni.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook