Carpeta cu Răpirea din Serai reprezintă, acum, un adevărat simbol al kitsch-ului, cu toate că, înainte de Revoluție, era piesa de rezistență de pe pereții multor case din România.
Răpirea din Serai este, de fapt, o operă comică, a cărei muzică a fost scrisă de Wolfgang Amadeus Mozart. Acțiunea operei lui Mozart se petrece în Turcia și e împărțită în trei acte. În palatul lui Selim Pașa se află închise Constanța și camerista ei, Blonda. La palat apare Belmonte, un nobil spaniol, iubitul Constanței, cu dorința de a o elibera. El e ajutat de Pedrillo, prizonier și el la palat și iubitul Blondei. Acesta îl prezintă ca un celebru arhitect italian și îi face intrarea la curtea Pașei.
Pe urmă, cei patru pun la cale un plan de evadare, iar fuga lor din palat e exact momentul surprins pe carpeta care a prins la români. Fugarii sunt prinși, însă, de Selim Pașa și de căpetenia ienicerilor. Belmonte și Constanța iau vina asupra lor, încercând să se salveze unul pe celălalt, însă Selim e impresionat de iubirea lor și le redă libertatea tuturor.
De ce țineau românii carpete pe pereți
„Erau nişte obiecte populare cu care unii oameni îşi decorau casa. Consumul cultural variază de la o categorie socială la alta. Ţine de capitalul cultural al unui individ care îi permite într-un anumit fel să aprecieze anumite producţii culturale. Se râde pe chestia asta, dar nu este nici pe departe specific românesc. Şi în alte ţări anumite categorii sociale au anumite obiecte cu care îşi decorează casa. Sunt segmente sociale care consumă anumite bunuri şi servicii în conformitate cu capitalul cultural şi resursele financiare pe care le deţin, iar de aici avem astfel de discrepanţe.
Capitalul acesta cultural presupune mai multe chestiuni. Pe lângă educaţie, presupune şi nişte elemente de gust şi preferinţe culturale. Cu alte cuvinte, ca să apreciezi muzica lui Wagner trebuie să ai un anumit capital cultural. Ca să apreciezi o lucrare a lui Picasso, îţi trebuie un anumit bagaj de cunoştinţe”, explică sociologul Cătălin Augustin Stoica, conferenţiar la Departamentul de Sociologie din cadrul SNSPA, citat de Adevărul.
Cât costă acum o carpetă cu Răpirea din Serai
Acum Carpeta nu mai este la modă. Rar o mai vedem în casa vreunui bătrân. Totuși, nostalgicii care vor să cumpere celebra carpetă cu Răpirea din Serai o pot cumpăra și acum. Pe site-ul Olx, românii vând carpeta din Serai la prețuri cuprinse între 200 și 500 de lei bucata.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook