Simona Ionescu / Redactor Șef
O familie de genii. Povestea familiei Leonida începe cu ofițerul de carieră Anastase Leonida (1849-1918) și soția sa, Matilda (1855-1950). El, un român născut în Muntenia, iar ea o franțuzoaică de-a dreptul pur-sânge (înainte de căsătorie purta numele Matilde Gill), provenind chiar dintr-o veche familie pariziană.
S-au cunoscut în „micul Paris”, cum era numit Bucureștiul la sfârșitul secolului al XIX-lea, și s-au unit destinele într-un timp foarte scurt, fiindcă, așa cum au consemnat cronicile familiei. Erau cu adevărat potriviți unul pentru celălalt. Ea era o prezență stilată, elegantă, de o inteligență strălucitoare și cu o frumusețe care cucerea, în timp ce el era cunoscut pentru organizare, disciplină, minte sclipitoare și o hotărâre ieșită din comun.
Anastase era cadru militar cu grad de colonel, iar mai apoi general, astfel că familia a fost nevoită să se mute constant de-a lungul anilor. Drept urmare, din cei 10 copii, primul băiat, Dimitrie, s-a născut la Fălticeni. Natalia, fata cea mare, a venit pe lume la Vaslui, șase dintre copii s-au născut la Galați, iar ceilalti doi la București.
Deși nu se stabileau niciodată într-un loc pentru mai mult de câțiva ani, toti cei zece copii au primit educații de excepție, așa cum se cerea la vremea respectivă. Frații vorbeau fluent mai multe limbi de circulaţie internațională, toţi au învăţat carte şi au excelat în domeniile în care au activat. Câţiva, însă, n-au fost doar oameni deosebiţi, ci s-au dovedit adevărate genii: Dimitrie Leonida, Gheorghe Leonida, Eliza Leonida Zamfirescu, Adela Leonida Paul şi Natalia Leonida.
Dimitrie Leonida, născut la 23 mai 1883 în Fălticeni, a avut o copilărie nomadă datorită misiunilor tatălui său. În perioada școlară, a urmat cursurile în diverse orașe românești, iar pasiunea sa pentru tehnică l-a îndrumat către studiile de electricitate la Politehnica din Charlottenburg.
În timpul studiilor sale, a vizitat Muzeul Tehnic din München, iar această experiență l-a inspirat să gândească la înființarea unui muzeu similar la București. În plus, în anul IV de facultate, a elaborat proiectul „Metropolitanului din București”, fiind unul dintre primii care au propus construirea unei rețele de metrou în capitală.
În ciuda ofertelor de muncă din Germania și a oportunităților de carieră în străinătate, a decis să se întoarcă în România în 1908, cu diploma de inginer electric. La revenirea în țară, s-a implicat în diverse proiecte la Primăria Capitalei, inclusiv în propunerea construirii metroului și a unui canal navigabil Argeș – București – Dunăre.
În paralel cu activitatea sa profesională, Dimitrie Leonida a fondat prima Școală de Electricieni și Mecanici din România în 1908 și primul Muzeu Tehnic din România în 1909, pe care l-a donat ulterior statului român. De-a lungul carierei sale, a fost profesor universitar, a contribuit la elaborarea planului de electrificare a României și a avut funcții de conducere în diverse societăți și proiecte hidroenergetice. Surorile sale, Adela, Natalia și Elisa, au fost, de asemenea, personalități remarcabile în domeniile lor de activitate, completând astfel moștenirea familiei Leonida în diverse domenii de interes public și tehnologic.
Adela Leonida-Paul a fost medic oftalmolog, primul specialist român care a utilizat curentul electric în tratamentul cataractei. În timpul Primului Război Mondial, Adela a fost repartizată la un spital din Iași, unde l-a secondat pe medicul francez Dantrelle, iar după încheierea războiului a revenit la București, fiind numită directoare a orfelinatului de copii nevăzători „Vatra Luminoasă”. Pentru a-și ajuta elevii, a înființat în cadrul instituției o tipografie cu ajutorul căreia a reprodus în sistem Braille manualele pentru clasele primare și de liceu.
În 1920, când s-a înființat Spitalul de ochi „Vatra Luminoasă”, Adela Leonida a devenit primul director al instituției medicale. Tânăra doctoriță a fost solicitată de Regina Maria pentru o operație de cataractă și apoi a devenit medicul oftalmolog al Casei Regale a României. De-a lungul carierei a efectuat peste 8.000 de intervenții chirurgicale, dar, din păcate a murit la doar 37 de ani, în anul 1928, în urma complicațiilor suferite după o operație la ficat.
Elisa a fost o ingineră și inventatoare de excepție, ocupând poziția de șefă a laboratoarelor Institutului Geologic al României. A studiat la Berlin și, deși i s-a oferit un post la firma BASF din Germania, a ales să se întoarcă în țara ei, așa cum făceau mulți tineri români la acea vreme.
În timpul Primului Război Mondial, Elisa s-a implicat activ în acțiunile organizației „Crucea Roșie”, conducând spitale de campanie în apropierea Mărășeștiului. După încheierea războiului, a fost decorată pentru eforturile sale remarcabile. Pe front, Elisa l-a cunoscut pe viitorul ei soț, Constantin Zamfirescu, fratele scriitorului Duiliu Zamfirescu, cu care s-a căsătorit în 1918, la Ghidigeni, ceremonie la care a participat chiar Regina Maria.
După război, Elisa și-a continuat activitatea la Institutul Geologic, unde a condus laboratorul de analize. Totodată, a fost profesoară de fizică și chimie la Școala de fete „Pitar Moș” și la Școala de electricieni și mecanici din București, instituție condusă de fratele ei, Dimitrie.
Natalia Leonida a fost prima directoare a Liceului „Regina Maria”. Ea a urmat cursurile liceale la „Notre Dame de Sion” din Galați și pe cele universitare la Sorbona (1887–1901), obținând și licența în filologie modernă la Universitatea București (1904). La întoarcerea în țară, a devenit profesoară de limba franceză la Liceul „Frații Buzești” din Craiova și apoi la Liceul externat de fete nr. 1 din București. În 1927, a fost numită directoare la acest liceu, redenumit acum „Regina Maria”.
Natalia s-a străduit să modernizeze instituția, introducând dotări ultramoderne precum cabinete, laboratoare și bibliotecă, și adăugând discipline extrașcolare europene, cum ar fi „Cercetășia”, pentru a dezvolta patriotismul. Realizările sale au fost recunoscute prin diverse distincții, inclusiv „Răsplata Muncii” pentru învățământ (1924) și „Ofițer al Academiei Franceze” (1933).
Fiind și o talentată pianistă, Natalia a contribuit la transcrierea în Braille a numeroase partituri muzicale și opere literare, ajutând astfel persoanele cu deficiențe de vedere. Liceul „Regina Maria” a fost desființat de regimul comunist în anul morții sale.
Gheorghe, penultimul dintre frații Leonida, și-a început studiile la departamentul de sculptură al Conservatorului de Arte Frumoase. În timpul Primului Război Mondial, a luptat pe front și și-a continuat apoi specializarea în artă în Italia, pentru trei ani. În 1925, s-a stabilit la Paris, unde sculptorul polonez Paul Landowski obținuse contractul pentru realizarea celebrei statui din Rio de Janeiro. Gheorghe a fost angajat de Landowski să sculpteze capul statuii și a început lucrarea în 1926, finalizând-o în 1931.
Revenit în România, Gheorghe Leonida și-a continuat cariera de sculptor. Din nefericire, a murit într-un accident în primăvara anului 1942, la vârsta de 50 de ani, căzând de pe acoperișul casei familiei sale din București, în timp ce culegea flori de tei.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
