Simona Ionescu / Redactor Șef

Povestea discretei Zoia Ceaușescu, o victimă a propriei familii. Cine a fost politicianul care i-a frânt inima

Povestea discretei Zoia Ceaușescu, o victimă a propriei familii. Cine a fost politicianul care i-a frânt inima
Zoia Ceaușescu a fost unul din copiii lui Nicolae și Elena Ceaușescu. Discretă, a suferit din cauza controlului excesiv pe care-l exercita Elena. 

În 6 iulie 1975 în New York Times apărea o știre: “Bârfa Bucureştiului e legată de Zoia Ceauşescu, atrăgătoarea fiică de 26 de ani a preşedintelui Ceauşescu. Toată lumea o ştie, conduce un Mercedes alb-fildeş,decapotabil, de două locuri, cu număr de Bucureşti. Nicio altă maşină ca asta n-are număr de Bucureşti, spun bucureştenii. Mai spun că Zoia se vedea regulat cu un tânăr romancier, Petru Popescu, care, fiind la începutul unei cariere promiţătoare, a fugit pe neaşteptate în Occident şi ulterior s-a căsătorit cu o americancă – bogată, spun bucureştenii.

Povestea discretei Zoia Ceaușescu

Vestea acestei duble trădări i-a frânt inima Zoiei. A dispărut din Bucureşti şi toată Miliţia şi Securitatea au fost puse în stare de alarmă: găsiţi-o pe fata Șefului! A fost găsită într-o cabană, la munte”.

Așa începe romanul „Supleantul” al cunoscutului scriitor Petru Popescu. Un scriitor care s-a iubit cu fiica lui Nicolae și Elena Ceaușescu, Zoia. Dar nu a fost singurul bărbat care a dat fiori cuplului care conducea România. A mai fost și un fost sau viitor prim-ministru, scrie Evenimentul Zilei.

Cine a fost politicianul care i-a frânt inima Zoiei Ceaușescu

Fiica cuplului Ceaușescu. A urmat cursurile Liceului nr. 24, actualmente Liceul „Jean Monnet” pe care l-a absolvit în 1966. Absolventă a Facultății de Matematică, avea preocupări intelectuale, bibliofilă și colecționară de opere de artă. Nicolae și Elena Ceaușescu nu priveau cu ochi buni viața socială a fiicei lor, motiv pentru care au ordonat în repetate rânduri Securității să o urmărească și să-i „spargă anturajul”. Și-a luat doctoratul în matematică.

Cu puțin timp înainte de moartea acesteia, survenită în urma unui cancer pulmonar, în noiembrie 2006, a primit înapoi bunurile ce-i fuseseră confiscate în perioada Revoluției din Decembrie 1989. Urmăriți materialul video ca să aflați cine a fost politicianul român care i-a frânt inima!

Steven Seagal își vinde vila din Arizona. Cum arată proprietatea de 3,4 milioane de dolari. FOTO

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre