Până acum trei ani, Kate Kelly era o femeie cu preocupări normale, din Massachusetts, Statele Unite. Nimeni nu bănuia că, la scurt timp, proiectul ei de suflet avea să se transforme într-un adevărat fenomen, ba mai mult, că și alții o vor lua pe urmele ei. Totul a început în 2021 cu o fotografie veche de familie pe care Kate a returnat-o urmașilor.
La scurt timp, Kate și-a dat seama că și-a găsit, în sfârșit, menirea în viață. Astfel, de trei ani încoace, ea recuperează fotografii vechi din magazinele de antichități din estul Statelor Unite și le returnează celor mai apropiate rude supraviețuitoare. Până acum, Kelley a returnat fotografii către mii de oameni care locuiesc în 48 de state diferite și în mai multe țări din întreaga lume.
A fost denumită „îngerul pozelor”
Chiar dacă oamenii din fotografii nu sunt rudele ei, ea crede că acestea sunt valoroase pentru că aparțin altcuiva. Kelley a atins multe vieți, inclusiv pe cea a unei femei căreia i-a returnat o fotografie și care a numit-o „îngerul pozelor” (Photo Angel).
Pe grupul de Facebook înființat de Kate s-au strâns deja peste 30.000 de oameni din toată lumea. Acolo, Kate, dar și alți internauți care i-au călcat pe urme, fac tot ce le stă în putere ca să înfăptuiască minuni și să reunească fotografii vechi cu urmașii celor cândva pozați.
Oamenii din fotografii ajung, în sfârșit, acasă
Grupul de Facebook „The Photo Angel” este deja o adevărată comunitate, în care fiecare fotografie contează și are o poveste.
De altfel, de fiecare dată când o imagine ajunge la destinatar, atât Kate, cât și cei care au aderat la grup, consideră că amintirea celui imortalizat a fost reținută cu succes, iar acesta este „acasă”.
Povești peste care s-a așternut praful, readuse în actualitate
De cele mai multe ori, fotografiile recuperate de Kelly sunt atât de vechi, încât e nevoie de muncă serioasă, uneori chiar de „detectiv online”, pentru a descoperi numele și poveștile de viață ale celor pozați.
Femei sau bărbați, de multe ori chiar și bebeluși, care au trăit în urmă cu peste un secol, toți sunt trimiși, într-un final, „acasă”. De la contextul în care a fost realizată fotografia și până la cum a decurs viața persoanei respective, dar și ce moștenire a lăsat în urmă, Kate le află pe toate.
Fotografia bebelușului din 1890
Printre faptele lui Kelly se numără și conectarea unei fotografii a unui bebeluș din anii 1890, pe nume Archie Leon Shepard din Darlow, Kansas, cu strănepoata lui, Lani Black, din Washington.
Fotografia lui Shepard are numele lui scris de mână pe spate. De asemenea, avea imprimat studioul de fotografie și locația din Hutchinson. Kelley a folosit aceste informații și câteva site-uri de genealogie pentru a o găsi pe Black.
„Faceți cunoștință cu Archie Leon Shepard (1898-1972), născut în Darlow, Kansas, din părinții George și Nellie (Bates) Shepard, în timpul războiului hispano-american.
Acesta s-a căsătorit cu Birdie Halloway în Wichita, Kansas, în 1918, și împreună au avut patru copii”, scria Kate Kelly pe grupul „The Photo Angel” anul trecut.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook