Din iubirea lor s-au născut doi copii, dar s-a dovedit că Noel Payne era un bărbat nu doar foarte autoritar, ci și violent.
Rebecca și Noel s-au despărțit de două ori, în 2008 și 2012, iar copiii au rămas în grija mamei. După cea de-a doua separare, bărbatul a adus-o în casă pe Minnie, o femeie mult mai tânără, iar cei doi au intrat într-o relație. Între timp, Rebecca s-a mutat înapoi în locuință, iar Noel a avut o perioadă relația cu ambele femei.
Doar că Rebeccăi nu-i convenea această situație și nici felul în care se purta cu fiul său vitreg și a pus la cale o strategie ca să scape de el pentru totdeauna. Ea i-a pregătit niște biscuiți, în care a pus temazepam, un somnifer puternic. Ulterior, a luat cadavrul bărbatului, l-a învelit într-o pătură și l-a băgat într-un congelator în spatele casei din Walpeup, aproape de granița cu Australia de Nord. Crima s-a produs în septembrie 2020.
12 jurați îi vor decide soarta
Ea și-a acceptat vina, dar spune că nu a făcut nimic intenționat pentru a-și ucide soțul în vârstă de 68 de ani și recent 12 jurați au fost desemnați pentru a o judeca. „Ea voia să scape de el”, a declarat procurorul juriului. Oamenii legii spun că aceasta i-a dat biscuiții soțului alături de o băutură fierbinte, în care ar fi putut pune același medicament.
„L-a înfășurat apoi într-o pătură, a legat capetele cu bandă adezivă și l-a pus într-un congelator pe care îl aveau în curtea din spate”, a spus procurorul. „A închis apoi ușa congelatorului, a legat-o cu două curele și l-a lăsat acolo. Corpul său a fost descoperit în acel congelator după aproximativ trei zile”, a spus procurorul.
După crimă, a plecat la cumpărături
Cu sânge rece, după ce a comis crima, procurorul spune că femeia și-a luat copiii, cardul de credit al soțului și a plecat la cumpărături în Mildura. Din acel loc se știe că au achiziționat chiar și animale de companie pentru copii, respectiv un pește, o pasăre și o șopârlă.
Când prietenii au întrebat unde e Noel, femeia a spus că a părăsit-o pe ea și Minnie pentru o altă femeie, luând cu el hainele, laptopul și 10.000 de euro. Când poliția a vrut să știe locul exact unde se află, ea a mutat congelatorul în curtea unui vecin. Fiul acestuia a rămas fără cuvinte când l-a deschis și i-a chemat rapid pe oamenii legii.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook