Iepuraşului de Paşte este așteptat în fiecare an copii. Ce legătură are urecheatul cu Învierea Domnului? Este o legendă frumoasă.
Legenda iepurașului de Paște. De ce și de unde vine
Legenda iepurașului de Paște are origini păgâne. Iepurele reprezintă la păgâni simbolul lui Eostre, zeiţa primăverii. Se spune că zeiţa a găsit o pasăre rănită în timpul iernii, iar singura soluţie pentru a o salva a fost să o transforme în iepure.
Nu mai era pasăre, dar iepurele putea să facă ouă. Prima apariţie a iepuraşului ca simbol al Paştelui a avut loc în Germania, fiind menţionat în cărţi, în jurul anului 1500. Este probabil ca el să fie prezent de mai multă vreme în tradiţia popular, dar nu sunt alte dovezi scrise.
Germanii sunt primii care au inventat dulciurile în formă de iepuraş, la 1800, din aluat şi zahăr. În aceeaşi perioadă, în Franţa şi Germania au apărut şi primele ouă din ciocolată.
Emigranții germani au dus iepurele dincolo de occean
În America, această tradiţie a iepuraşului de Paşti, care aduce cadouri ouă vopsite copiilor cuminţi, a fost adusă de emigranţii germani. Pe continentul american, animalul cu urechi mari este personaj de legendă. La unele triburi, exista un mit care descrie cum iepurele a adus oamenilor focul. În cultura mayasă, era creditat cu inventarea scrisului.
Pentru budişti, iepuraşul este o creatură selenară. Legenda spune că, neavând ce ofrandă să-i aducă zeiţei Indra, iepuraşul s-a gătit pe sine însuşi în focul sacru. Ca răsplată, a fost aşezat pe Lună.
Şi în tradiţia chineză, iepuraşul este o creatură care trăieşte pe Lună, unde se ocupă cu măcinarea orezului, esenţa vieţii.
Indiferent de natura sa păgână sau creştină, Iepurele de Paşte este un personaj recunoscut în toată lumea, pe care am ales să îl asociem cu drag de Sărbătoarea Paştelui. Sursa: calendarulortodox.ro
De ce mielul este sacrificat de Paște. Ce semnificație are
Cea mai frumoasă expoziție de Paște. Icoane pictate pe ouă de struț
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook