Copiii, ocrotiți de șerpi „să nu moară”. Ritualuri vechi din Maramureș pentru apărarea nou-născuților

Credinţa populară spune că fiecare casă are şarpele ei, un singur şarpe care are atâţia pui câte suflete vieţuiesc în respectiva casă. El aduce noroc, belşug, îndepărtează vrăjile şi farmecele care se abat asupra gospodăriei. În tradiţia populară, Șarpele Străjer este păzitorul casei; îşi duce existenţa sub pragul, sub talpa casei sau în pereţii acesteia.

În credința populară maramureșeană, uneori, copiii nou-născuți erau încredințați șarpelui, pentru a fi protejați și să nu moară. Așa se face că e regăsit în multe balade sau „cântece bătrânești” din Maramureș, sau în unele ritualuri în care copilul este încredințat șarpelui.

Etnograful Pamfil Bilțiu spune că existau ritualuri care se săvârșeau chiar la nașterea unui copil. „Copilul, de exemplu, era încredinţat şarpelui după naştere, pentru a-l proteja de moarte”, a explicat specialistul pentru adevarul.ro.

De altfel, în cercetările sale din satele maramureșene, etnograful a regăsit acest simbol sculptat pe celebrele porți maramureșene. Oamenii din zonă i-au explicat faptul că în trecut exista acea credință referitoare la rolul șarpelui. „Mi-a spus că apără coconii (copiii, n.r.) să nu moară. Atunci am înţeles şi m-am dus la balada cu şarpele antropofag, în care mama încredinţează, la naştere, copilul şarpelui, să-l ocrotească, să nu moară”, mai arată etnograful.

Nu trebuie ucis, căci poartă noroc

De altfel, credința populară amintește faptul că locuinţa părăsită de şarpele ei este necurată şi atrage asupra-i spiritele malefice. Șarpele nu trebuie în nici un caz ucis, căci poartă noroc membrilor familiei: îi păzeşte de certuri, de boli, incendii, inundaţii, cutremure şi alte nenorociri.

Simbolul şarpelui, întâlnit şi astăzi în medicină, încolăcit pe o cupă, este o ipostază a vechii divinităţi tracice. Vechile descântece româneşti de dragoste nu ezitau să-l cheme în ajutor.

În gospodăriile rustice, Şarpele Străjer apare sculptat şi astăzi pe unul din stâlpii pridvorului, ai ramei uşii sau ai grinzii  din Casa Mare, cum i se mai spune camerei pentru musafiri. Şarpele casei e sculptat uneori şi pe stâlpul sau pe crucea de mormânt a ultimului stăpân al casei, ca să îi vegheze acestuia călătoria spre plaiurile fericirii.

Cu toate că în prezent, un șarpe ne poate inspira orice în afară de siguranță și protecție, în trecut, acesta chiar era considerat benefic.

Blestemul aruncat de femei

Deși în tradiția maramureșeană există „cântece bătrânești” care evocă un blestem al mamei asupra copilului nou-născut să fie „înghițit” de un șarpe sau balaur, credința că șarpele are rol protector nu a fost anulată.

„Sunt frecvente în folclorul nostru basmele și baladele în care mama își blestemă copilul în leagăn să-l mănânce șarpele”, mai arată etnograful, potrivit Memoria Ethnologică. Acesta arată că vietatea a fost investită de către omul din popor cu virtuți ocrotitoare, cu putere mitică. Numai așa se poate explica prezența lui în motivele ornamentale ale porților sau de pe zidurile caselor.

Copilul era încredințat șarpelui

Etnograful a mai descoperit că înțărcarea înainte de vreme a bebelușului ducea la crearea unor situații-limită pentru mamă, care apela la vechile credințe poplare, pentru rezolvarea situației. „De aici apare încredințarea copilului la șarpe. În lipsa laptelui matern, posibilitățile de alimentație ale copilului erau extrem de limitate, iar moartea era un pericol real. Astfel, încredințarea copilului la un șarpe care să-l ocrotească se credea că va anula, într-un fel sau altul, riscul de moarte al copilului”, arată etnograful, citat de adevarul.ro.

Simbolul șarpelui poate fi găsit însă în aproape orice cultură. La limita dintre bine și rău, șarpele este asociat atât cu puterea de vindecare, cât și cu cea de a otrăvi.

Creștinii îl asociază cu Diavolul, fiind cel care a îndemnat-o pe Eva să muște din fructul oprit.