În ciuda explicațiilor științifice, motivul pentru care frecvențele nisipului sună ca niște note muzicale rămâne un mister, conform studiilor recente.

În romanul „The Singing Sands” (Nisipurile cântătoare), publicat postum în 1952, Josephine Tey, o renumită scriitoare din Scoția, a țesut o poveste captivantă de mister, în care inspectorul Alan Grant de la Scotland Yard investighează o moarte suspectă descoperită pe un tren către Scoția.

Cheia anchetei este un poem enigmatic găsit asupra victimei: „Fiarele care vorbesc, Râurile care stau, pietrele care merg, nisipul care cântă…”. Deși povestea este ficțională, fenomenul „nisipului cântător” este cât se poate de real.

Fenomenul nisipului mișcător

Nisipul cântător, cunoscut și ca nisip care fluieră, latră sau vuiește, este un fenomen natural în care dunele de nisip produc sunete atunci când sunt deranjate de vânt sau de pașii umani. Sunetul variază de la un zumzet de joasă vibrație, la un vuiet profund, care se aude uneori de la o distanță de până la 10 kilometri.

Ce condiții sunt necesare pentru ca nisipul să „cânte”

Conform Administrației Naționale Oceanice și Atmosferice, sunt necesare anumit condiții sunt necesare pentru ca nisipul să „cânte”. În primul rând, granulele nisipului trebuie să fie rotunde și să aibă un diametru între 0.1- 0.5 mm.

De asemenea, nisipul trebuie să conțină siliciu, care facilitează interacțiunea dintre particule. Importantă este și umiditatea nisipului, aceasta influențând rezonanța, un mediu uscat fiind cel mai potrivit. Nu în ultimul rând, vântul este cel care declanșează sunetul prin frecarea granulelor.

Frecvența sunetului este influențată de „rata de forfecare a nisipului”

Mecanismul exact implică vibrații create de frecarea granulelor, care generează unde sonore ce se amplifică în stratul superior al dunei. Frecvența cea mai comună este în jurul valorii de 450 Hz, dar sunetele variază în funcție de viteza vântului, panta dunei și grosimea stratului uscat de nisip.

Un studiu din 2012, publicat în Geophysical Research Letters, a sugerat că frecvența sunetului este influențată de „rata de forfecare” a nisipului, dar motivul pentru care aceste frecvențe seamănă cu muzica, uneori descrise ca sunete de violoncel sau drâmbă, rămâne un mister.

Cercetătorii notează că rezonanța dintre stratul uscat și cel umed al dunei amplifică sunetul, dar calitatea sa melodică nu este pe deplin explicată.

Locații cu nisip cântător

Fenomenul nisipului cântător este rar, dar bine documentat în mai multe regiuni ale lumii, multe dintre ele devenind destinații turistice.

Indiana Dunes National Park, situat pe malul lacului Michigan, este cunoscut pentru dunele sale care produc sunete scârțâitoare sau cântătoare atunci când sunt deranjate. Parcul atrage peste 3,6 milioane de vizitatori anual, oferind trasee de drumeție și plaje. Sunetul este mai pronunțat la dunele mai uscate, cum ar fi cele din zona West Beach.

Nisipul din Egipt produce sunete asemănătoare unui vuiet

Kotogahama Beach din Odashi, prefectura Shimane din Japonia, este faimoasă pentru nisipul său „cântător”, care emite sunete clare atunci când este frecat. Considerat un monument natural, plaja este o atracție turistică majoră, inclusă în lista celor „100 de peisaje sonore ale Japoniei”.

Vizitatorii sunt încurajați să meargă desculți pentru a experimenta fenomenul. De asemenea, Gebel Naqous, lângă el-Tor în sudul Sinaiului, Egipt, găzduiește dune care produc sunete profunde, asemănătoare unui vuiet. Aceste dune, aflate în apropierea Mării Roșii, sunt o destinație pentru turiștii aventurieri, dar este nevoie de ghizi.

Nisipul din China „cântă” melodii suave

Kelso Dunes din Mojave National Preserve și Eureka Dunes din Death Valley National Park, California, sunt renumite pentru sunetele lor, care variază de la un zumzet ușor la un vuiet asemănător tunetului. Kelso Dunes, cu o înălțime de până la 183 metri, sunt accesibile drumeților și atrag mii de vizitatori anual. Fenomenul este cel mai intens în lunile uscate, cum ar fi primăvara.

La rândul lor, Dunes Mingsha (Nisipurile Cântătoare) din deșertul Kumtag, provincia Gansu, China, sunt o atracție emblematică de-a lungul Drumului Mătăsii. Aceste dune, cu înălțimi de până la 1.715 metri, produc sunete variind de la melodii suave sub o briză ușoară la vuiete puternice sub vânturi intense.

Culorile variate ale nisipului, galben, alb, verde și negru, adaugă un element vizual spectaculos. Mingsha Shan este vizitată anual de peste 2 milioane de turiști, care participă la activități precum plimbări cu cămila, drumeții și festivaluri culturale.

Citiți și:

Frigiderele naturale din Iran, o comoară a ingineriei antice de acum 2400 de ani. O lecție pentru arhitectura sustenabilă modernă