Născut în 1853, Vincent van Gogh a fost un pictor neerlandez post-impresionist ale cărui lucrări au avut o influență profundă asupra artei secolului al XIX-lea, prin culorile lor vii și impactul emoțional. A fost una dintre cele mai strălucite minți ale lumii, cu o inteligență supranaturală spun cercetătorii, dar a și suferit de boli mintale, care la vârsta de 37 de ani l-au dus la sinucidere. Este cunoscut faptul că și-a tăiat urechea ca să se pedepsească singur și i-a trimis-o prietenului său, pictorului Paul Gauguin.
Picturile lui Van Gogh reușesc să transpună audiența într-un univers pe care, azi, l-am putea numi imersiv. Oamenii de știință au descoperit recent că artistul explica, prin tușele de culoare, cu zeci de ani mai devreme ca principiile fizicii să fie formulate, anumite fenomene.
De exemplu, vârtejurile din pictura „Noaptea înstelată” a lui Vincent van Gogh reprezintă, în fapt, o teorie științifică din domeniul mecanicii fluidelor.
Van Gogh a decriptat mecanica fluidelor înainte să fie teoretizată
Despre lucrarea cu stelele sale luminoase și norii care se mișcă învolburați, s-a spus că reflectă stările emoționale ale artistului din perioada creației, în 1889. Cu toate acestea, o cercetare recentă realizată de fizicieni din China și Franța sugerează că Van Gogh ar fi avut o înțelegere intuitivă a modelului matematic care descrie fluxul turbulent, potrivit unui articol publicat de CNN.
Lucrarea „Noaptea înstelată” a lui van Gogh transpune în pictura teoria turbulenței fluidelor din fizică, înainte cu 50 de ani de a fi teoretizată
Fluxul turbulent, un fenomen observabil adesea în fluide precum apa curgătoare, curenții oceanici sau norii din furtuni, pare haotic și imprevizibil. În realitate, însă, fluxul turbulent se manifestă după un algoritm. În natură, el urmează întotdeauna un model matematic previzibil. Regula e următoarea: vâltorile mari se descompun în unele mai mici, conform unor ecuații precise.
Pictură realizată în azil
„Noaptea înstelată” este o pictură realizată în ulei pe pânză, care surprinde imaginea dinaintea răsăritului de la fereastra camerei lui Van Gogh, aflat internat în azilul din Saint-Rémy-de-Provence, în sudul Franței. În 1889, artistul s-a internat voluntar acolo, după ce și-a mutilat urechea stângă, pe care i-a trimis-o, cu o scrisoare, prietenului său, Paul Gauguin.
Cercetătorii au analizat digital lucrarea și au examinat cele 14 vârtejuri principale pentru a vedea dacă respectă legile fizicii ce descriu transferul de energie între vârtejuri de dimensiuni diferite. Rezultatele au arătat că dimensiunea și intensitatea acestor vârtejuri se conformează teoriei turbulenței Kolmogorov, o lege din dinamica fluidelor.
„O coincidență incredibilă”
Teoria turbulenței a fost formulată de matematicianul sovietic Andrey Kolmogorov la distanță de peste jumătate de veac de la momentul în care Van Gogh a realizat pictura, în anii 1940. Aceasta explică relația dintre fluctuațiile vitezei unui flux și rata de disipare a energiei sale. În cazul „Nopții înstelate”, dimensiunile și distribuția vârtejurilor respectă întocmai această teorie, sugerând că Van Gogh a surprins intuitiv un fenomen natural deosebit de complex.
Oamenii de știință care au cercetat pictura sunt impresionați. „Este un fenomen extraordinar. Faptul că pictura urmează statisticile turbulenței este o coincidență remarcabilă”, a afirmat James Beattie, cercetător în astrofizică la Universitatea Princeton, care a studiat fenomene similare în artă.
Beattie crede că, deși Van Gogh nu cunoștea ecuațiile matematice, probabil a observat îndelung fluxurile turbulente din natură, ceea ce i-a permis să surprindă aceste fenomene într-un mod intuitiv.
Și alte lucrări au fost analizate
Cercetătorii au aplicat aceeași metodă de analiză pe alte două imagini: pictura „Chain Pier, Brighton” de John Constable și o fotografie a Marii Pete Roșii de pe Jupiter, realizată de sonda Voyager 1 în 1979. Deși lucrarea lui Constable nu prezintă vârtejuri clar definite, structurile norilor din pictură sunt similare cu cele observate pe cer în mod natural.
Acest studiu nu doar că explorează relația dintre artă și știință, ci deschide și noi perspective asupra modului în care artiștii pot surprinde fenomene naturale complexe, fără a înțelege neapărat fundamentele științifice care le guvernează.
Chiar dacă „Noaptea înstelată” nu prezintă mișcare reală, faptul că urmează modelele statistice ale turbulenței sugerează că metodele statistice folosite de oamenii de știință pot fi mai puțin precise decât se credea. Beattie afirmă că această lucrare reflectă universalitatea și frumusețea fenomenului turbulent. „Van Gogh a surprins această universalitate într-un mod excepțional, iar oamenii sunt atrași de această frumusețe”, a concluzionat cercetătorul.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
