Pe 15 martie a început Postul Paștelui, orânduire care ține 40 de zile până la Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Anul acesta, credincioșii sărbătoresc Paștele Catolic pe data de 4 aprilie, în timp ce ortodocșii îl celebrează pe 2 mai.
Mâncare sănătoasă în Postul Paștelui
Sfântul Post al Paștelui sau Postul Mare începe pe 15 martie și se încheie 40 de zile mai târziu, vineri, 23 aprilie.
Postul Paștelui nu presupune doar abținerea oamenilor de la a mânca alimente ce conțin carne și brânză. Este un proces spiritual, care te ajută să te gândești la lucrurile rele pe care le-ai făcut și să te căiești.
Mâncare sănătoasă în Postul Paștelui. Bruschete cu roşii
Se taie roşiile proaspete în cubuleţe şi se amestecă cu ulei de măsline, busuioc şi sare. Se curăţă câţiva căţei de usturoi, condimentul preferat al românilor, se pisează şi se adaugă în sosul de roşii.
Se vor unge felii de pâine prăjită în cuptor pe ambele părţi. Înainte de servire se adaugă şi roşiile cubuleţe, astfel încât pâinea să nu se înmoaie de la zeama roşiilor.
La fel se procedează şi la bruschetele cu ciuperci, cu diferenţa că ciupercile se vor căli la un loc cu ceapa şi usturoiul peste care s-a stins o cană cu vin alb.
Mâncare sănătoasă în Postul Paștelui. Supa-cremă de conopidă și linte
Intens colorată, aceasta supă-crema are la baza lintea roșie, crema de cocos, legume și condimente aromate. O poți face în avans și congela până la o lună, fiind un fel principal care te încălzește imediat. Se potrivește de minune cu o pâine de casă integrală sau crutoane aromate.
Mâncare sănătoasă în Postul Paștelui. Sandvișuri cu pastă de avocado
Mixezi avocado, dupa ce îl cureți și îndepărtezi sâmburele. Pui câteva picături de zeamă de lămâie, sare, piper, după gust și pasta e gata.
Servește pe pâine prăjită și adaugă mix de semințe. Avocado e recomandat in prevenirea bolilor cardiovasculare.
Mâncare sănătoasă în Postul Paștelui. Supă de roșii cu crutoane
Supa de roșii o poți prepara foarte simplu, chiar și cu suc de roșii făcut în casă. Dacă îi adaugi și un pic de busuioc proaspăt când o servești este și mai gustoasă.
Mâncare sănătoasă în Postul Paștelui. Cartofii cu rozmarin
Pentru cartofii cu rozmarin ai nevoie doar de jumatate de kilogram de cartofi, un fir de rozmarin, sare, ulei de masline, boia și puțin usturoi, dacă îți place. Toate se pun în cuptor, într-o tavă.
Gogoși de post, un desert pentru zilele când nu se mănâncă ”de dulce”
Macaroane cu nuci şi scorţişoară. Desert rapid, de post
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook