Simona Ionescu / Redactor Șef

Nu-ți mai reprima sentimentele, căci poți muri prematur. O spune un studiu

Nu-ți mai reprima sentimentele, căci poți muri prematur. O spune un studiu
Un realizat de experţii de la Harvard School of Public Health şi de la Universitatea Rochester arată că persoanele care îşi reprimă sentimentele prezintă un risc cu o treime mai mare de a muri la vârste tinere decât oamenii care îşi exprimă emoţiile.

Cercetătorii au descoperit că riscul de moarte prematură din toate cauzele creşte cu aproximativ 35% în rândul celor care nu comunică ceea ce simt. De asemenea, atunci când oamenii de ştiinţă au analizat cauzele specifice ale deceselor au descoperit că riscul de probleme cardiace creştea cu 47%, iar riscul de cancer creştea cu 70%. 

Studiul publicat în Journal of Psychosomatic Research sugerează că reprimarea emoţiilor are consecinţe mai grave decât se credea. Cercetarea a fost efectuată pe 796 de bărbaţi şi femei cu o vârstă medie de 44 de ani care se înscriseseră la un studiu medical în 1996. În cadrul acelui studiu, participanţii răspundeau la un chestionar care evalua cât de des îşi reprimau emoţiile. Voluntarii spuneau dacă sunt de acord sau nu, pe o scară de la 1 la 5, cu afirmaţii precum „atunci când sunt nervos îmi fac sentimentele cunoscute” sau „încerc să fiu plăcut astfel încât să nu-i supăr pe alţii”.

Nu-ți mai reprima sentimentele. Poți suferi o moarte prematură 

Sondajul a fost repetat 12 ani mai târziu, iar între timp 111 dintre participanţii la studiu muriseră, majoritatea din cauza problemelor cardiace sau a cancerului. Atunci când cercetătorii au analizat scorurile emoţionale, ei au descoperit cu surprindere că cea mai mare rată a deceselor se întâlnea în rândul celor ce-şi reprimau emoţiile şi care nu comunicau ce simţeau. 

Nu este clar mecanismul prin care emoţiile reprimate duc la o moarte prematură. O ipoteză sugerează că oamenii recurg la alcool, ţigări şi junk food pentru a putea gestiona emoţiile reprimate. Altă ipoteză susţine că stresul menţinerii emoţiilor ascunse dereglează balanţa hormonală din corp, crescând riscul de a suferi de afecţiuni asociate vătămărilor celulare, cum ar fi problemele de inimă şi cancerul. Cercetătorii subliniază că numărul de decese din studiu este mic, astfel că este nevoie de studii mai ample pe această temă. „Rezultatele studiului arată o legătură semnificativă între un nivel ridicat de reprimare emoţională şi mortalitate”, concluzionează cercetătorii.

Foto: Facebook

Cum să adormi în câteva minute. Trebuie doar să vrei

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre