Simona Ionescu / Redactor Șef

Pateuri cu vișine, varză și cartofi cu mărar murat

Pateuri cu vișine, varză și cartofi cu mărar murat
Pateurile sunt printre preferatele noastre și de aceea v-am pregătit azi o rețetă simplă care vă va ajuta să fiți creativi în bucătărie. Aluatul pentru pateuri e simplu de preparat, iar umpluturile sunt la alegere.

Veți îndrăgi de la prima degustare aceste minunate Pateuri cu vișine, varză, cartofi și mărar murat!

Ingrediente pentru rețeta de Pateuri cu vișine, varză, cartofi și mărar murat

500 gr făină albă

200 gr smântână

sare

1 ou

500 ml ulei

½ varză

2 cepe

4 cartofi

150 gr zahăr

Piper negru

Vișine

Mărar murat

Mod de preparare

Pregătim aluatul pentru pateuri. E simplu. Amestecăm, într-un bol, 6 linguri de smântână, un ou, un praf de sare și făină cât cuprinde.

Separat, tocăm ceapa și o călim într-o tigaie până devine translucidă, adăugăm varza tăiată mărunt și le călim până se pătrunde varza, potrivind gustul cu sare și piper negru. În altă tigaie, prăjim ceapa cu puțin mărar murat. Fierbem cartofii curățați de coajă, iar când sunt fierți, îi zdrobim și adăugăm ceapa cu mărarul murat.

Din aluatul de pateuri, modelăm câte 4 sfere pentru fiecare dintre cele trei umpluturi, pe care le întindem pe masa presărată cu făină. Cu sucitorul de aluaturi, întindem sferele într-o foaie circulară cu diametrul de 10 cm, punem mai întâi umplutura de varză pe mijloc și le lipim. La fel procedăm și pentru umplutura cu cartofi și mărar murat și pentru cea cu vișine.

Într-o tigaie încingem ulei și prăjim pateurile pe fiecare parte, până devin aurii. Se servesc calde sau reci, simple sau cu sos.

Sursa: Chefi la cuțite

Larisa Iordache, lovită dramatic de ghinion în ultimul an. Prin ce a trecut gimnasta

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre