Simona Ionescu / Redactor Șef

Plăcinta cu vinete coapte, perfectă pentru o cină. Ieftină și extrem de gustoasă

Plăcinta cu vinete coapte, perfectă pentru o cină. Ieftină și extrem de gustoasă
V-ați săturat de plăcintele clasice și simțiți nevoia de ceva bun, dar inedit? Ce-ar fi să încercați plăcinta cu vinete coapte?

Poate fi servită ca antreu, fel principal sau în orice moment al zilei când vreți să vă bucurați papilele gustative. Iată cât de repede se prepară plăcinta cu vinete coapte.

Plăcinta cu vinete coapte, perfectă pentru o vară fierbinte. Ieftină și extrem de gustoasă

Gospodinele care vor să pregătească ceva rapid și foarte bun la gust, au acum la dispoziție o rețetă simplă și ieftină: plăcinta cu vinete coapte. Pentru a realiza această minunăție, aveți nevoie de următoarele ingrediente: 1 kg de vinete, 3 cepe, 4 căței de usturoi, 100 g parmezan, 100 g pesmet, 2 ouă, 50 g unt, 50 ml ulei, sare, piper, 2 lingurițe cu turmeric (opțional).

Mod de preparare

Pentru început, puneți vinetele la copt fie pe aragaz, fie în cuptor. Așezați într-un vas, acoperiți cu un capac, lăsați să se scurgă, apoi curățați. Strecurați ulterior, pentru a scurge toată zeama și tocați-le mărunt.

Ceapa se taie solzișori. Puneți la călit untul și uleiul, apoi adăugați ceapa. Când devine gălbuie, puneți și vinetele și lăsați pentru 10-15 minute la foc mic. Opriți aragazul și lăsați amestecul să se răcească.

Se poate servi și caldă și rece

Încălziți cuptorul la 180 grade Celsius. În amestecul cu vinete adăugați cele două ouă și parmezanul ras, apoi pesmetul și usturoiul, apoi, după preferințe, sare și piper. În cazul în care vreți ca plăcinta să aibă un gust aparte, puneți și cele două lingurițe cu turmeric. Amestecați compoziția cât mai bine.

Ungeți o tavă cu pesmet și turnați compoziția. Întindeți bine folosind un cuțit. Tava se introduce la cuptor pentru 30-45 de minute. Plăcinta se poate consuma atât caldă, cât și rece. Este o alternativă extraordinară la celebra salată de vinete și va fi, cu siguranță, atât pe placul familiei cât și al invitaților, care vă vor mai cere o porție. Este atât de bună încât va intra în meniul dv.

Sursă foto: bucataras

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre