Putem să gătim rețete interesante, cu celebrul bucătar Adi Hădean. Blogul lui este unul dintre cele mai vizitate din țara noastră, iar ardeleanul are ce spune. Puteți să îl urmăriți și la emisiunea ”La cină”, pe Digi 24, unde gătește, sâmbătă seara, pentru invitații Ionelei Năstase.
Plăcințele cu urdă, ca la bunica
”Din urda prospătă, bine scursă, mereu, ne făcea bunica două lucruri: colțunași cu urdă și plăcințele. Și pentru că la colțunași nu prea mă încumet (nu mi-au ieșit niciodată ca ai ei), am pentru voi astăzi o rețetă de plăcințele cu urdă, exact așa cum le face bunica mea. De când mă știu, noi le spunem plăcințele, poate și pentru că bunica nu le face niciodată mai mari decât o palmă de copil, așa le-a rămas numele la noi în familie, așa dau și eu rețeta mai departe”, spune Adi Hădean, pe blogul lui adihadean.ro.
Ingrediente
- 400ml apă călduță,
- 15g drojdie proaspătă,
- 600g faină albă,
- 1 praf de sare,
- 2 linguri ulei vegetal.
Mod de preparare
- Amestecați apa cu drojdia într-un bol. Adăugați făina și sarea și începeți să frământați, adăugând treptat și uleiul. Frământați cel puțin 10 minute, apoi acoperiți cu un șervet curat și lăsați să crească 1 oră la temperatura camerei.
- Pentru umplutură aveți nevoie de aproximativ 300g urdă, 1 linguriță coajă de lămâie, 2 ouă, zahăr după gust (3-4 linguri de zahar). Dacă doriți, puteți pune că 30 -40 de grame de brânză sărată.
- Dacă folosiți brânză de vaci în loc de urdă, aveți grijă să fie foarte bine scursă.
- Amestecați toate ingredientele într-un bol, adăugând zahăr după gust.
- Transferați aluatul pe masa de lucru înfăinată și tăiați-l în 12 bucăți egale.
- Formați bile din fiecare bucată de aluat și puneți-le pe masa de lucru înfăinată. Presărați cu făină pentru a nu forma crustă.
- Luați câte o bucată de aluat și întindeți într-o foaie subțire, ovală. Puneți 1-2 linguri de umplutură pe jumătate din ovalul obținut, lăsând marginile libere.
- Trageți jumătatea de aluat liberă peste umplutură și sigilați marginile.
- Între timp, înfierbântați o cantitate considerabilă de ulei într-un vas adânc.
- Prăjiți fiecare plăcințică în ulei încins pe ambele părți până devine aurie.
- Ponturi de la Adi Hădean: nu formați toate plăcințelele înainte de a le prăji pentru că se umezește aluatul și riscați să se rupă la prăjit. Cel mai bine e să le formați pe măsură ce le prăjiți.
Mesaj important de la Moș Căciun: „Nimeni nu a fost infectat aici, la Polul Nord”
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook