Falafel e varianta vegetariană a burgerului, iar gustul e cu adevărat delicios. Plus că e o sursă bună de proteine, năutul din care e preparat acesta. De obicei, falafelul este servit într-o lipie numită „lafa”, alături de salate, murături şi tot felul de sosuri. În multe ţări, falafelul este considerat „street-food” sau chiar „fast food”.
Originar din Egipt, falafelul era folosit de creştinii copţi ca înlocuitor al cărnii în perioadele de post. Există păreri conform cărora acest fel de mâncare ar fi chiar şi mai vechi, provenind din Egiptul Antic, însă dovezile în acest sens nu sunt concludente. Realitatea este că numai egiptenii își fac Falafel cu fasole, spre deosebire de năut, cum se întâmplă în restul lumii arabe.
Există alte teorii conform cărora falafelul ar fi apărut în India în secolul al VI-lea. Una dintre cele mai acceptate teorii plasează inventarea falafelului în vremuri mai moderne, la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Cert este că falafelul a devenit popular începând cu anii 1950, printre evreii yemeniți, deoarece au început să servească bile de falafel în pita. Datorită acestei rețete ușoare și rapide, falafelul a devenit o mâncare comună de stradă în Orientul Mijlociu.
Rețeta de falafel
Rețeta de falafel este una din cele mai simple. Cum am arătat, falafel este un fel de chifteluță / crocheta din năut, ce nu are nevoie de ouă pentru a se lega. În rețeta originală, nautul nu va fi fiert în prealabil, însă la fel de bine se poate folosi năut din conservă. Dacă folosiți năut crud, boabele trebuie să stea în apă rece minim 10 ore înainte de a fi folosite. Chifteluțele de falafel pot fi servite în lipii, cu tahini sau hummus și salată proaspătă.
Ingrediente: 250 g năut, 1/2 legătură pătrunjel tocat, 1/4 legătură coriandru, 2-5 lingurițe făină – în funcție de câtă apă abosrb boabele, 1 ceapă medie, 2, 3 căței usturoi, 1 linguriță sare, 1/2 linguriță piper proaspăt măcinat, 1 linguriță chimion. Mai e nevoie de ulei pentru prăjit și o tigaie adâncă.
Mod de preparare: Boabele se pun la înmuiat în apă rece minim 10 ore înainte de a fi folosite. După acest timp se scurge nautul și îl vom pune într-un robot de bucătărie. Adăugăm toate ingredientele enumerate mai sus (punem pentru început 2 lingurițe făină) și mixam până obținem o pastă fină. Din pasta obținută modelăm între palme în formă de bile. Dacă pasta nu se leagă, se mai adaugă făină, câte puțin, și amestecăm până se omogenizează compoziția. Prăjim chifteluțele de falafel în baie de ulei încins până se rumenesc uniform pe toate părțile.
Sursa dfoto: Pixabay
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook