Are un gust nemaipomenit și este una dintre cele mai vechi rețete din lume. Originară din Orientul Mijlociu, se spune că tocănița pentru mahmureală datează din anul 900 după Hristos.
Ingredientele necesare
Dintotdeauna, bucătarii europeni au fost fascinați de obiceiurile, tradițiile dar mai ales bucătăria orientală, care este pur și simplu fabuloasă. Pentru a pregăti o fantastică tocăniță care să vă alunge aburii alcoolului, dar și să-i satisfacă și pe gurmanzii cei mai cârcotași, aveți nevoie de 1.400 kg carne, 230 g ceapă tocată și 110 g verdeață proaspăt tocată.
De asemenea, vă mai sunt de ajutor câteva frunze de spanac, o mână de năut, o bucată de ghimbir, iaurt grecesc, suc de struguri neîndulcit (vin alb sec), o jumătate de cană de ulei de măsline, 6 g de chimion, 6 g de scorțișoară, 1 g de cuișoare, 1 g de ulei de susan sau nuci.
Mod de preparare
Începeți procesul de lucru prin a pune într-o oală carnea, cu jumătate din cantitatea de ceapă, apoi se pune la fiert. Amestecați verdeața cu năutul, ghimbirul și uleiul și puneți peste carne. Se pune apă cât să fie acoperite ingredientele și se lasă pe foc până când carnea e aproape fiartă.
Se adaugă apoi spanacul, iar când carnea e fiartă, puneți și iaurtul. Mai lăsați câteva minute, apoi adăugați și sucul de struguri, chimionul, scorțișoara dar și restul de ceapă. Tocănița se va lăsa la fiert încă 10-15 minute, apoi se vor pune cuișoarele, uleiul de susan sau de nuci.
Mai lăsați câteva minute, apoi se va opri focul și se va lăsa mâncarea pe foc să se odihnească. Acest preparat este fantastic de bun, iar consumat lângă pâine proaspătă este tot ce aveți nevoie pentru o zi perfectă.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook