„Friptura crudă”, cum am putea să traducem denumirea inițială se gătește din carne de vită sau cal, dar și din carne de ton. Numele vine de la tătari, despre care, se știe, consumau carne crudă, în lungile lor expediții de cucerire. Carne pe care o țineau sub şaua calului, iar în timpul galopului aceasta se „bătea”, devenind mai fragedă.
Dar, biftecul tartar a apărut la începutul secolului XX. A devenit popular în Franța, fiind un fel „importat” din Belgia, sub denumirea steak à l’Americaine (friptură americană). Foarte clar nu se știe originea preparatului, însă celebrul maestru francez Georges Auguste Escoffier îl prezintă în cartea sa „Le guide culinaire” (apărută în 1921) sub numele steak à l’Americaine, servit fără ou dar cu sos tartar.
Peste câțiva ani, numele preparatului s-a schimbat, după cum vedem în ediţia din 1938 a Larousse Gastronomique: steak tartare, servit cu ou şi fără sos. Totuşi, caperele, ingredient definitoriu al sosului tartar, au rămas unul dintre atributele distincte în servirea biftecului tartar, arată Cevabun.ro. Prepararea biftecului tartar nu e ceva complicat. Însă, deoarece carnea, respectiv ouăle, se consumă crude, este absolut necesar ca acestea să fie proaspete și dintr-o sursă sigură, care să certifice inclusiv sănătatea animalelor.
Rețetă pentru biftec tartar
Ingrediente: 400 grame muşchi de vită, 1 lingură de muştar brun (aromat, nu iute), 1 linguriţă sos Tabasco, 1 lingură sos Worcestersire, 1 lingură cognac, 1 linguriţă ulei de măsline, 1 linguriţă rasă de sare, 1 vârf de cuţit de piper alb, proaspăt măcinat
Pentru servire: 2 linguri capere murate, 4 castraveciori muraţi, 2 cepe verzi, 2 ouă, pâine (prăjită) sau biscuiţi săraţi, unt (opțional)
Mod de preparare: Tocaţi muşchiul de vită. Bucătarii pricepuți toacă carnea la mțnă, cu cuțitul. Dar puteți să treceţi carnea de două ori prin maşina de tocat pentru a obţine o pastă fină. Amestecaţi carnea tocată cu sare, puţin piper alb, sosul Tabasco şi cel Worcestersire, cognacul, uleiul de măsline şi muştarul. Frământaţi bine carnea pentru ca toate ingredientele să se întrepătrundă. Apoi împărţiţi carnea în 2 jumătăţi.
Treceţi mâinile prin apă rece şi, cu mâinile curate, formaţi 2 discuri din carne, de forma burgerilor. Puneţi fiecare bucată de carne în centrul unei farfurii de servire, întinse. Cu ajutorul unei linguriţe, formaţi câte o adâncitură în interiorul fiecărei bucăţi de carne, pentru a putea cuprinde un ou.
Acoperiţi bucăţile de carne cu folie alimentară şi introduceţi-le la frigider pentru 30 de minute pentru a permite aromelor să impregneze și mai bine carnea. Între timp, tocaţi castraveciorii şi ceapa verde cubuleţe. Scoateţi carnea din frigider şi turnaţi câte un gplbenuș de ou crud în fiecare adâncitură. Pentru a nu sparge gălbenuşul, spargeţi oul într-un pahar şi după turnaţi-l peste carne. Puneţi în jurul fiecărei bucăţi de carne cubuleţe de castraveţi, ceapă şi capere. Biftecul tartar se servește pe felii de pâine.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook