Simona Ionescu / Redactor Șef

Rețetă de paste-scoici umplute cu ciuperci. Atenție, dau dependență!

Rețetă de paste-scoici umplute cu ciuperci. Atenție, dau dependență!
O rețetă simplă a cărei idee s-a născut din dorința de a combina neobișnuitele paste cu o sănătoasă și gustoasă ciulama de ciuperci.

Pentru a putea pregăti această rețetă aveți nevoie să vă cumpărați în prealabil pastele speciale în formă de scoici. Mai departe urmați pas cu pas rețeta prezentată de Liana Sabău, pe blogul său de gătit, Pe masa din bucătărie.

Ingrediente

150g paste scoici mari,
200g ciuperci,
4 linguri de ulei de floarea soarelui,
2 linguri de făină,
1 cană(250ml) de apă caldă,
o legătură de ceapă verde,
sare și piper

Mod de preparare

Într-un wok pus la încins se toarnă puțin ulei, se pune ceapa verde tăiată mărunt ( 4 cepe și se păstrează o coadă verde, pentru decor) și se sotează. Se adaugă ciupercile, curățate și tăiate mărunt, și se amestecă cu ceapa. Se lasă pe foc până când se evaporă apa ce-o lasă ciupercile.
Într-o oală de 2l apă se pune o linguriță de sare și când clocotește, se pun pastele scoici. Se lasă la fiert 18 minute, cât scrie pe pungă. Se învârte ușor și cu atenție, din când în când, cu o lingură de lemn, ca să nu se prindă scoicile între ele sau de oală și să nu se rupă. Când sunt fierte se trec pe sub un jet de apă rece și se lasă la scurs. Se toarnă puțin ulei peste ele ca să nu se prindă.

Se toarnă cele 4 linguri de ulei într-o oală, se adaugă cele două linguri de făină, se amestecă rapid și se toarnă cana cu apa caldă.  Se învârte cu un tel sau o lingură de lemn cu gaură la mijloc, ca să nu se prindă și să nu se facă cocoloașe. Se asezonează cu sare și piper, apoi se adaugă ciupercile sotate. Se umplu pastele scoici cu ciulamaua de ciuperci și se așează într-un vas de ceramică pentru cuptor. Se introduce tava în cuptorul preîncălzit la 180 de grade și se lasă 15-20de minute. După ce se scot pastele din cuptor se ornează cu ceapă verde tăiată mărunt și se mai asezonează cu sare și piper după gust.

Sursa: Pe masa din bucătărie

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre