La bordul unui iaht, înconjurata de prieteni de încredere, cu oceanul albastru clar în jurul lor și departe de ochii curioși, aceasta ar fi trebuit să fie o pauză de la realitate pentru prințesa de Wales, însă fotografiile împărtășite recent o arată îngândurată și tristă.
S-ar părea că pozele au fost făcute în septembrie 1990, cu doi ani înainte ca Lady Di să se separe oficial de Charles, la bordul iahtului privat T.M. Blue One al casei de modă Valentino. În imagini Diana apare alături de prințul Kyril, cunoscut și sub numele de Kyril de Saxa-Coburg, dar și de designerul Giancarlo Giammetti, cu părul umed și îmbrăcată într-un bikini cu imprimeu colorat și o cămașă violet legată de talie, ținând o băutură în mână.
La momentul respectiv Diana și Charles trăiau deja vieți separate, acesta din urmă fiind deja într-o relație cu fosta sa iubită Camilla Parker-Bowles. În același timp, prințesa se angajase într-o aventură de doi ani cu ofițerul de cavalerie James Hewitt despre care va spune mai târziu lumii că îl „adoră”, precum și o relație cu garda ei de corp Barry Mannakee a cărui moarte în 1987 a descris-o că fiind cea mai mare lovitură din viața ei.
Tentativă de sinucidere și depresie post-natală
În momentul în care fotografiile au fost făcute în vara anului 1990, relația Dianei cu Hewitt se încheiase deja, iar aceasta avusese deja o serie de probleme precum o tentativă de sinucidere în timp ce era însărcinată cu prințul William, dar și lupta cu bulimia și o depresie post-natală, evenimente descrise recent în sezonul 4 al serialului “The Crown”.
În septembrie Giancarlo Giammetti a împărtășit o altă imagine a regretatei prințese la bordul iahtului, despre care se crede că a fost făcută în aceeași călătorie. Aceasta o înfățișează și pe soția de atunci a prințului Kyril, Rosario Saxe-Coburg – fost model și muză pentru designerul de modă Valentino.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook