Simona Ionescu / Redactor Șef

Asta trebuie să o știți! Cremă de protecție solară posibil periculoasă

Asta trebuie să o știți! Cremă de protecție solară posibil periculoasă
Încă nu se știe cât de mare este pericolul în cazul folosirii acestei creme de protecție solară. Dar, compania producătoare a decis să o retragă din magazine pentru că ar putea fi cancerigenă.

Când mergem la mare cumpărăm și cremă de protecție solară ca să nu riscăm să avem pielea roșie și usturimi neplăcute. O mare companie farmaceutică a decis să retragă mai multe versiuni ale unei creme de acest fel, posibil periculoase.

Asta trebuie să o știți! Cremă de protecție solară posibil periculoasă

Cremă de protecție solară cu posibil risc pentru piele. Compania Johnson & Johnson a anunțat că retrage de pe piață cinci dintre produsele sale de protecție solară, după ce s-a constatat că unele probe conțin benzen.

Nu se știe, deocamdată, cât de mare este pericolul la care au fost expuși clienții Johnson & Johnson, scrie evz.ro. E vorba de protecția solară Aveeno Protect + Refresh și cele patru versiuni ale produsului de protecție solară Neutrogena. Acestea sunt: Beach Defense, CoolDry Sport, Invisible Daily Defense și UltraSheer.

Au fost retrase de la vânzare toate produsele care poartă aceste denumiri, indiferent de cantitatea de substanță activă pe care o conțineau.

Reprezentanții companiei Johnson & Johnson au declarat că benzenul a fost descoperit în urma testelor efectuate de companie și de un laborator independent. În acest moment s-a deschis o anchetă pentru a se afla cum a ajuns această substanță periculoasă în produsele amintite. Compania i-a îndemnat pe clienți să înceteze imediat să mai folosească aceste produs. Se vor  returna integral banii celor care vor solicita acest lucru.

Clienții au fost sfătuiți să nu intre în panică

Compania Johnson & Johnson afirmă că utilizarea acestor produse nu e de așteptat să provoace consecințe negative asupra sănătății. Firma susține că a decis în mod voluntar să le retragă de pe piață pentru a elimina mic și cel mai mic risc.

Compania anunță că a notificat Administrația pentru Alimente și Medicamente din Statele Unite cu privire la rechemarea acestor produse.

Cât de periculos e benzenul?

Benzenul este un produs chimic foarte inflamabil, utilizat pe scară largă în industrie. Poate provoca cancer doar după o expunere îndelungată la niveluri suficient de ridicate. Poate afecta sistemul imunitar și perturba activitatea la nivel celular, potrivit Centrului SUA pentru Control și Prevenire a Bolilor.

Simptomele variază de la amețeli și bătăi neregulate ale inimii la convulsii și, la niveluri foarte ridicate, chiar moarte, scriu jurnalișii de la abcnews.go.com.


Alimente recomandate pe caniculă. Ce trebuie să eliminați din meniul zilnic

Nicolae Ceaușescu în costum de baie. Îi plăcea bălăceala la mare

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre