Simona Ionescu / Redactor Șef

Beauty – Cauzele apariției pleoapelor umflate. Și cele mai bune remedii homemade

Beauty – Cauzele apariției pleoapelor umflate. Și cele mai bune remedii homemade
Pleoapele umflate apar ca urmare a acumulării de lichid sau a unei inflamații în țesutul conjunctiv din jurul ochiului. Ochii umflați pot fi sau nu dureroși, iar afecțiunea poate afecta atât pleoapa superioară, cât și pe cea inferioară. Iată cele mai bune remedii homemade. 

Potrivit specialiștilor, vă puteți trezi cu pleoape umflate și dacă dormiți prea puțin, rețineți apă sau țesutul se lasă, ca urmare a înaintării în vârstă. Remediile homemade pot rezolva rapid problema.

Aplicarea unei comprese reci

Orice lucru rece poate ajuta la dezinf inflamația și umflarea, deoarece reduce fluxul sanguin. O compresă rece, o pungă cu gheață, o pungă cu legume sau chiar linguri introduse în congelator ajută la dezinflamarea pleoapelor. De asemenea, puteți înmuia un prosop sau o lavetă în apă rece care se va aplica pe zona ochilor timp de 5-10 minute.

Apelați la ajutorul castraveților

Castraveții ajută la dezumflarea pleoapelor

Pleoapele umflate se pot trata bine și cu ajutorul castraveților. Datorită conținutului său ridicat de apă, aceștia hidratează pielea și reduc umflăturile, acționând similar cu o compresă rece. Castraveții au, de asemenea, activitate antiinflamatoare și antioxidantă și conțin vitamina K, care poate ajuta la reducerea cearcănelor.

Aplicați pliculețe cu ceai

Ingredientele cheie în acest remediu natural sunt cofeina și taninurile naturale. Taninurile funcționează ca un astringent, ceea ce înseamnă că pot constrânge țesuturile corpului. Cofeina poate pătrunde în bariera pielii, are proprietăți antioxidante puternice și crește circulația sângelui în piele. Infuzați pliculețe cu ceai verde, ceai negru sau ceai de mușețel în apă fierbinte, lăsați la răcit în frigider, apoi puneți pe fiecare ochi. Lăsați să acționeze câteva minute.

Hamamelis, un bun prieten al celor cu pleoapele umflate

Folosiți plicuri cu ceai

Astringent natural și antioxidant, hamamelisul are un efect de strângere a pielii. Tot ce trebuie să faceți este să înmuiați tampoane de bumbac în hamamelis rece, având grijă să stoarceți tot excesul. Aplicați pe zona inflamată timp de zece minute, de câteva ori pe zi. Aveți mare grijă ca hamamelisul să nu intre în ochi.

Schimbați dieta

Consumul unei diete sănătoase și menținerea hidratării poate reduce aspectul pleoapelor umflate. Consumați în jur de opt-zece pahare cu apă pe zi. Consumați alimente bogate în apă, cum ar fi castraveții, și o mulțime de alte fructe și legume. Dar evitați să consumați prea multe băuturi alcoolice, cofeinizate sau energizante. Reduceți cantitatea de soare, deoarece consumul de sodiu suplimentar determină organismul să rețină apă. Și de aici la pleoapele umflate nu mai e decât un pas.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre