Sub presiunea pandemiei, sistemul medical din România are numeroase derapaje. Oamenii care lucrează în domeniul sănătății susțin însă că situația este scăpată de sub control din cauza oamenilor politici care au transformat acest sistem în funcție de propriile interese, scrie medikatv.ro.
Dr. Emilian Imbri: ”Se iau măsuri haotice”. Problemele din sănătate, în plină pandemie
Dana Chera, fostă Grecu, a revinit la televiziune după o pauză de mai bine de trei ani. Prezentatoarea moderează la Medika TV, o televiziune de nișă, o emisiune difuzată în fiecare zi, de luni până joi, între orele 19.00 și 21.00, anunță postul de televiziune.
Într-o intervenție telefonică la Medika Special, emisiune moderată de Dana Chera, dr. Emilian Imbri, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Capitală, a criticat felul în care sistemul de sănătate din țara noastră a fost transformat de reprezentanții clasei politice.
Acesta a subliniat că medicii din țara noastră au metodologii clare după care își pot desfășura activitatea, chiar și în condițiile actuale, însă prevederile acelor documente oficiale sunt modificate în funcție de interese.
Medicii de familie, revoltați
”Metodologie există, vă spun cu toată responsabilitatea, metodologie există! Sunt foarte mulți miniștri ai Sănătății în România. Când prind o poziție undeva, politicienii au senzația că sunt mai deștepți decât ministrul sănătății. Și atunci vor să și arate treaba asta. Și atunci fie că se luptă să schimbe un ministru pentru că și-ar dori dumnealor să vină în locul lui, fie obosiți fiind și văzând că nu pot să schimbe un ministru se apucă să ia decizii ca și când ar fi un ministru al sănătății. Și atunci fondurile se risipesc, energiile se împrăștie, se iau măsuri haotice. Cam asta este problema de fond”, a declarat dr. Emilian Imbri, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Capitală, în direct la Medika Tv.
Managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din București nu este singura voce din sistemul medical care critică măsurile dispuse de autorități în criza pandemiei. Și medicii de familie s-au revoltat când au aflat că vor fi direct răspunzători pentru pacienții asimptomatici.
Delia, forțată de fani să ia o decizie radicală. A luat-o!
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook