Simona Ionescu / Redactor Șef

Sarea vegetală, cea mai sănătoasă alternativă la sarea de bucătărie. Iată cât de simplu se prepară

Sarea vegetală, cea mai sănătoasă alternativă la sarea de bucătărie. Iată cât de simplu se prepară
Când vine vorba de sare, părerile sunt împărțite. Unii spun că nu pot consuma preparate culinare dacă aceasta nu există, alții susțin că sarea le distruge organismul.

Specialiștii explică că fără sare nu există viață. Cu o condiție: să fie consumată așa cum trebuie.

Ghidul American de nutriție recomanda în anul 2019 un aport zilnic de sodiu de 2300 mg, adică șase grame de sare, ceea ce înseamnă aproape o linguriță. Ce se întâmplă însă cu persoanele care nu mai au voie să consume sare, ca urmare a mai multor probleme de sănătate? Există sare naturală, de Himalaya, sau sare brută.

„Sarea naturală, cea marină, de Himalaya sau chiar sarea brută, gemă, provenită din saline este o substanță sănătoasă și absolut indispensabilă funcționării normale a corpului. Această sare naturală nu este numai clorură de sodiu cum este sarea de masă, de bucătărie. Este o combinație de aproximativ 80-90 de minerale foarte benefice sănătății”, a explicat medicul apifitoterapeut Ruxandra Constantina.

Cum se prepară sarea vegetală

Sau, ați putea încerca să folosiți cât mai multe condimente și, în timp, veți constata că nu veți mai simți nevoia de sare. Sau, o puteți încerca pe cea vegetală, obținută tot din condimente.

Aveți nevoie de 2 linguriţe cu mărar uscat, 3-4 linguriţe cu frunze uscate de ţelină, 3 linguriţe cu leuştean uscat, 1 1/2 linguriţă cu ceapă galbenă uscată, 1 linguriţă cu usturoi pudră uscat, 1 linguriţă cu rădăcină uscată de ţelină și 1 linguriţă cu cimbru uscat. Și veți mai avea nevoie de un deshidrator.

Mod de preparare

Pentru început, vegetalele se vor pune în deshidrator unde vor fi ținute timp de opt ore, la 41 de grade. În cazul în care nu vreți să folosiți deshidratorul, puteți achiziționa condimentele gata uscate. Introduceți condimentele în râșnița de cafea și transformați-le în pudră.

Amestecați condimentele și veți obține cea mai sănătoasă sare vegetală. Aveți grijă să nu folosiți prea multă atunci în mâncare, pentru că va strica gustul preparatelor. Nu în ultimul rând, specialiștii vă avertizează că atunci când simțiți nevoia de ceva sărat, organismul are nevoie de minerale.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre