Simona Ionescu / Redactor Șef

Iată contractul lui Alex Bodi că e ziarist pentru nemți, la Bucureşti şi UE! O să muriți de râs!

Iată contractul lui Alex Bodi că e ziarist pentru nemți, la Bucureşti şi UE! O să muriți de râs!
V-am spus ieri că Alex Bodi e jurnalist sub acoperire, după ce avocatul său a declarat că a depus la dosar un contract al acestuia din care rezultat această calitate. De ce „sub acoperire”? Pentru că nu știa nimeni că individul avea un asemenea loc de muncă în Germania, nici măcar fosta soție, Bianca Drăgușanu. Acum avem confirmarea.

Milionarul Bodi a ținut atât de secret faptul că e jurnalist încât nici procurorii DIICOT Craiova n-au reușit să penetreze secretul și să obțină informația. Altminteri menționau în referatul lor cu acuzațiile de proxenetism și șantaj că inculpatul își câștigă existența și ca jurnalist, pe lângă afacerile cu aur și bitcoin cu care se lăuda.

Iată că avem contractul invocat de avocatul Cătălin Dancu, contract conform căruia suntem colegi de breaslă.

Contractul lui Alex Bodi este încheiat în data de 20 martie 2020, când acesta a devenit angajatul, pe perioadă nelimitată, a ziarului „Berliner Tageblatt – Berliner Tageszeitung – Deutsche Tageszeitung” din Germania, cu sediul în strada Axel Springer 67-68,10959 Berlin- Republica Federală Germania.

Conform contractului, care nu are număr de înregistrare sau altceva (dar poate că aşa este în Germania), la capitolul „Activitate”, scrie cam ce trebuie să muncească Alex Bodi pentru cotidian în Europa de Est și la Parlamentul European. Cităm din document:

„Alexandru Bodi este angajat cu normă întreagă, ca redactor pentru presa internaţională din Europa de Est şi este implicat în principal în următoarele acţiuni: 1. Realizarea de articole editoriale din Europa de Est la locaţia din Bucureşti. 2. Realizarea de articole editoriale la locaţia Parlamentul European din Strasbourg. 3. Acesta se angajează să realizeze alte sarcini rezonabile de asemenea în alte locaţii, care corespund cunoştinţelor şi abilităţilor sale anterioare şi care nu sunt supuse unor reduceri salariale”.

Salariul ne-a făcut invidioşi. El este, conform contractului, de 3.000 de euro. Ce-i drept, brut.

Curioşi, am vrut să citim un articol semnat Alexandru Bodi în cotidianul berlinez, ca să ne facem şi noi o idee de cum se pot câştiga 3.000 de euro pe lună ca reporter. Nu am găsit nici un astfel de articol. Atunci ne-am străduit să aflăm cam cum arată ziarul şi ce profil are.

Iată ce scrie pe Wikipedia, despre Berliner Tageblatt. Pe limba germană, din care traducem: „Berliner Tageblatt (BT) a fost un cotidian național în Reich – ul german 1872-1939 . Numele complet a fost: Berliner Tageblatt și Handelszeitung . Fondat de Rudolf Mosse , ziarul se adresa unui public numeros. În zilele lucrătoare, ziarul avea 16 pagini, iar duminica, 32 de pagini, cu articole din domeniile culturii, politicii, afacerilor și sportului. Se publicau reportaje senzaționale despre accidente, asasinate, crime, incendii și alte fapte excepționale. Prima pagină a fost în mare parte rezervată politicii,  cu un editorial critic . A doua pagină continua cu știri interne și naționale. În timpul Republicii de la Weimar, a avut o orientare liberală de stânga și a fost perceput ca ziar de partid al Partidului Democrat German, ceea ce i-a adus o scădere semnificativă a tirajului. În 1937 a fost încorporat în editura germană pentru prelucrare. (aici este o traducere mot a mot n.r.).  Ziarul avea redacții în mai multe orașe din țară și din străinătate. Sediul central era în Mossehaus de la Jerusalemer Strasse 46-49 din Berlin .

A trecut ceva vreme de atunci şi poate cotidianul dispărut a reînviat între timp. Pentru prezent, tot „Wikipedia” consemnează: „La 31 iulie 2007, marca „Berliner Tageblatt” a fost înregistrată la Oficiul German de Brevete și Mărci . Proprietarul mărcii are sediul în Moscova, Rusia . Marca este utilizată pentru un ziar online în limba germană cu sediul în Tiraspol”. Care este aşa zisa capitală a Transnistriei.

Cât despre Parlamentul de la Strasbourg, nici pe tabelul cu acreditările permanente, nici pe cel cu acreditări temporare numele lui Alex Bodi nu există.

Am răsuflat ușurați: milionarul tatuat nu ne e coleg, nu face parte din breaslă. Sau o fi acoperit bine de la Tiraspol. Serviciile, dați o mână de ajutor procurorilor!

Credeați că o va întrece cineva pe Dăncilă? Atenție la ce explicație dă șefa de Brăila pentru pirueta făcută în fața militarilor!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre