Simona Ionescu / Redactor Șef

Iubitul Elenei Udrea, despre viața lor. Poza spune totul!

Iubitul Elenei Udrea, despre viața lor. Poza spune totul!
Extrem de discret cu viața personală, cu traiul alături de femeia care, ani de-a rândul, a fost pe prima scenă politică a țării, Adrian Alexandrov și-a surprins prietenii virtuali cu o fotografie de familie.

Zilele trecute, iubitul Elenei Udrea și tatăl fetiței ei, Eva Maria, a lăsat discreția deoparte și ne-a arătat unde își petrece vacanța. A făcut-o, probabil, și pentru că, fiind într-un loc public, alții i-ar fi putut fotografia și să distribuie pozele, însoțite de fel de fel de comentarii.

Din postarea lui Adrian Alexandrov de pe Facebook am aflat că el și Elena Udrea se relaxează zilele acestea la mare împreună cu fiica lor, Eva Maria. Imaginea îl arată când se plimbă pe malul mării, în timp ce își ține fetița în brațe, iar alături îi este blonda Elena.

Textul care însoțește fotografia îi este dedicat din tot sufletul micuței Eva. „Cea mai sigură cale spre inima unui copil este să petreci timp cu el  – my little girl” – a scris Adrian Alexandrov.

Elena Udrea arată superb și pare că și-a regăsit fericirea lângă acest bărbat și fetița ei, după lunile grele petrecute în arestul din Costa Rica. Așa cum a spus la un moment dat, a găsit în Adrian partenerul care să o susțină și să o înțeleagă.

Și Elena Udrea a postat o poză superbă cu Eva

Fiecare fotografie pe care o postează Elena Udrea pe pagina ei de Facebook cu fetița ei, care acum se apropie de 2 ani, arată cât de fericită este și cât de mult și-a pus amprenta asupra ei rolul de mamă. În fața Evei, femeia politică de altă dată, „blonda de la Cotroceni”, este topită.

Ultima postare dedicată Evei, dar și tuturor copiilor, a fost scrisă de 1 Iunie. Alături a pus fotografia fetiței, care nu mai era un bebeluș ci o copilă frumoasă, blondă și cu ochi albaștri.

„La Multi Ani dragi copii, azi, de ziua voastră! Să creșteți sănătoși și fericiți, iar iubirea părinților să vă ocrotească fiecare pas în viață. Nu veți ști cât de mare este această iubire, până nu veți ajunge și voi părinți.
La Mulți Ani Eva Maria, minunea din viața mea, cea mai frumoasă, cea mai deșteaptă, cea mai bună, mai sensibilă și mai veselă fetiță din lume, pentru mine!”

Foto Facebook

Nu o să ghiciți niciodată vârsta acestei femei! E un celebru designer

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre