Printre obiceiurile la modă în anul care vine se remarcă operațiile estetice de remodelare a feței, conform experților. Aceștia preconizează de asemenea și o revenire în forță a machiajului strident la ochi, datorită faptului că măștile vor continua să acopere jumătate de față și în 2021. Câteva dintre preocupările pe care le vom avea în materie de frumusețe, mai jos:
Machiaj: întoarcerea stilului îndrăzneț din anii ’80
Hollie Ellis, artist de make-up pentru brand-ul Bobbi Brown, a dezvăluit că toate culorile care erau la modă în anii ’80 vor deveni din nou preferate: “Pentru primăvară / vară, culorile strălucitoare sunt tendința pe care o vom vedea cu siguranță. Fie că este vorba de un accent pe ochi sau de buze, stilul va fi potrivit nu numai pentru podium-uri, ci și pentru a ieși în evidență într-o mulțime.”
Anti-îmbătrânire, terapie LED și produse pentru piele
Jennifer Rock, specialist dermatolog și fondatoare a Skingredients, a explicat că tratamentele specifice vor rămâne populare pe tot parcursul anului viitor: “Terapia cu LED (diodă emițătoare de lumină) devine un tratament incredibil de popular în saloane și clinici, deoarece poate trata roșeața, acneea și îmbătrânirea fără a fi nevoie de atingere fizică sau potențial de iritare a pielii.”
Jennifer a dezvăluit că sănătatea și nutriția vor deveni, de asemenea, un factor cheie în industria de frumusețe: “Se vor face remarcate câteva plante în ceea ce privește beneficiile asupra pielii: ginsengul are proprietăți antioxidante și se crede că are efecte antiinflamatorii, busuiocul sfânt are efecte antiinflamatorii și antimicrobiene, iar ashwagandha are proprietăți antioxidante și antimicrobiene și se crede că luminează pielea. “
Părul, tăiat bob sau cu breton
Stilstul celebrităților, Nicky Clarke, spune că bobul este o tunsoare incredibil de versatilă și care nu se va demoda niciodată: “Frumusețea unui bob este că este o tunsoare deschisă la atât de multe interpretări, de la adăugarea de straturi și textură la crearea de valuri și mișcare. Acest stil nu se demodează niciodată”.
Manichiura ușor de îngrijit
Lynn Gray, care este expert în unghii, a dezvăluit că cele mai populare culori pentru 2021 vor fi nuanțele albastre, metalice, nuanța curcubeului, dar și culorile naturale: “În cea mai mare parte, o mulțime de modele de unghii sunt ușor de realizat, așa că, dacă îți faci propriile unghii acasă, nu este nimic de spus, va trebui să te adaptezi pentru a rămâne în tendințele anului ‘, a spus Lynn.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook