Transformat total la trup, actorul Brendan Fraser , în vârstă de 54 de ani, se bucură de o vacanță de vară plăcută, cu iubita sa, Jeanne Moore, în Italia. Ca și alte vedete de peste ocean, actorul a venit peste vară în Europa. Cunoscut pentur rolul său în Mumia, Brendan Fraser și iubita sa Jeanne Moore au fost văzuți în vacanță pe plajă în Ischia, Italia, în acest weekend. Actorul e de nerecunosct față de imaginea care l-a consacrat.
În fotografiile obținute în exclusivitate de Page Six, starul din Mumia a fost văzut fără tricou și purtând un șort verde măsliniu, în timp ce se bucura alături de iubita sa de o baie în mare. Dacă și-a dat tricoul jos, Brendan Fraser nu a uitat complet de protecție, așa că a purtat o șapcă de baseball asortată și ochelari de soare.
Între timp, Moore a optat pentru un set bikini albastru deschis și ochelari de soare, finalizând look-ul de vacanță cu un coc dezordonat, în timpul escapadei lor pe insulă. După ce au înotat romantic, Fraser și iubita lui, make-up artist, s-au acoperit înainte de a părăsi plaja.
Poveste de dragoste începută nu se știe când
Cuplul se află în Italia, participând și la Festivalul Global de Film de la Ischia, unde actorul urmează să primească cele mai importante distincții.
„Suntem mândri să îl primim la Ischia pe Brendan Fraser, un mare artist și un om care simbolizează renașterea și răscumpărarea”, a declarat Pascal Vicedomini, fondatorul și producătorul festivalului, într-un comunicat, potrivit Hollywood Reporter.
Deși nu este clar când Moore și actorul au început să se întâlnească, cuplul și-a făcut debutul public la cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Veneția, în septembrie 2022. De atunci, Moore a fost alături de actor la aproape toate evenimentele de la Hollywood.
De exemplu, când au început lacrimile lui Fraser după ce a câștigat un Oscar pentru rolul principal din Balena, Moore a fost și ea văzută în mulțime, la fel de înlăcrimată ca și iubitul ei. După ce a acceptat premiul, discursul pasionat al lui Fraser a stârnit o ovație puternică de șase minute din partea participanților.
Brendan Fraser a făcut carieră în anii 1990 și 2000
Brendan Fraser și-a făcut un nume în anii ’90 și la începutul anilor 2000 în roluri succesive în filme precum George of the Jungle și „Bedazzled”. La sfârșitul anilor 2000, Fraser a început să se retragă din lumina reflectoarelor în urma divorțului, a multiplelor intervenții chirurgicale și a morții mamei sale, Carol Fraser. Ani mai târziu, el a revenit, realizând primul său interviu de la revenirea sa în 2018.
Brendan a susținut atunci că fostul președinte al Asociației Presei Străine de la Hollywood, Philip Berk, l-a agresat sexual în 2003, în timpul unui prânz la Beverly Hills Hotel. „Mâna lui stângă s-a întins în jurul meu, m-a apucat de fund, iar unul dintre degetele lui mă atinge în fund. Și începe să îl miște, a susținut actorul pentru GQ. M-am simțit rău. M-am simțit ca un copil mic. M-am simțit de parcă aveam o minge în gât. Am crezut că o să plâng”. Berk a calificat afirmațiile lui Brendan drept o „invenție totală”, adăugând că odată l-a ciupit de fund pe starul de cinema în glumă.
Cert este că de la marea sa revenire prin intermediul filmului Balena, Brendan Fraser a început să lucreze la alte roluri cu alți actori din prima ligă. Potrivit IMDB, următorul său film este Killers of the Flower Moon, în care joacă alături de Leonardo DiCaprio.
Sursa foto: Page Six, Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook