Simona Ionescu / Redactor Șef

Tudor Chirilă, momente grele. „Mi-am luat o rangă în gură”. Video

Tudor Chirilă, momente grele. „Mi-am luat o rangă în gură”. Video
Unul dintre cei mai în vogă cântăreți, Tudor Chirilă, a dat timpul înapoi și a intrat în lumea copilăriei. Nu va uita niciodată momentul în care și-a „luat o rangă în gură”.

Invitat la podcastul „Vreau să știu” cu Cătălin Oprișan, cântărețul Tudor Chirilă a făcut deliciul internauților cu amintiri despre copilărie, când „mi-am luat o rangă în gură”.

„Celebrele provocări ale copilăriei, piulițele cu pungă aruncate în sus, țevile cu carbit, prașia, crăcanele cu invizoace”

Tudor Chirilă, amintiri din copilăria nebună

„M-am născut la opt fără zece, am stat o zi, două în spital. Era un butic jos și mai coboram din când în când. Mi-am făcut viața până la zece ani cu băieții de la scara blocului, pe care îmi place la fiecare ocazie să-i mai enumăr, cu Fane, Laurențiu, Mădălin, Dumnezeu să-l ierte, Florin Sala, Florin Motoc, Liviu Rogoz, era o gașcă foarte mare. Personaje eram toți și fiecare avea locul lui în gașcă.

Foarte important în copilăria noastră sunt două lucruri. Că am supraviețuit, asta e una, pentru că e foarte greu să supraviețuiești cu blocuri în construcție de zece etaje unde să te urci și nimic nu era asigurat. Era o demență totală. Apoi celebrele provocări ale copilăriei, piulițele cu pungă aruncate în sus, țevile cu carbit, prașia, crăcanele cu invizoace…”, a povestit Tudor Chirilă.

„Am luat o rangă în gură”

Tudor Chirilă și-a amintit „cum mi-am luat o rangă în gură”

Sigur că erau și momente „tragice” de care Tudor își amintește cu umor acum, cum a fost cel în care „am luat o rangă în gură”. „Noi ne duceam unde intrau excavatoarele, era o pantă, ne ducem unde săpau ele peretele drept și ieșeam pe acolo. Ne săpam cu răngile niște chestii în pământ ca să ne facem traseul, ca la pereții de cățărări de acum. Se săpa și eu m-am dus mai aproape să mă uit și mi-am luat o rangă în gură.

M-am dus acasă cu gura plină de sânge, maică-mea nu era, m-am dus la vecinii noștri familia Buzea, de dedesubt care avea două fete mai mari. Mi-au pus alea mușețel, dar până seara riscam să dau în septicemie și am ajuns Grigore Alexandrescu”, a povestit Tudor Chirilă. Ce nu va uita niciodată este gașca din care a făcut parte, de care recunoaște că uneori îi este tare dor.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre