Suspecţii pentru asasinarea lui Marcelo Pecci, celebru procuror antidrog, au fost prinși. Procurorul antidrog al Paraguayului, Marcelo Pecci, a fost asasinat în data de 10 mai în Columbia, unde de afla alături de proaspăta sa soție. Criminalii au venit pe mare, cu jet-ski-uri. Ca-n filmele de acțiune, echipați în combinezoane negre, aceștia și au debarcat pe plaja paradisiacă de pe o insulă din Caraibe, Baru, unde se afla procurorul, apoi l-au împușcat.
Pecci se căsătorise cu numai două săptămâni mai devreme în oraşul Cartagena cu o jurnalistă columbiană, Claudia Aguilera. Cei doi au făcut publică relația, publicând fotografii de la căsătorie pe contul său de Twitter al omului legii.
Procurorul urma să devină tată
Asasinatul a avut loc pe plaja privată a hotelului Decameron, în mijlocul turiştilor, mai scrie AFP. Soția victimei a relatat cum s-a întâmplat totul. „Doi indivizi au venit (din mare) pe o ambarcaţiune, s-au apropiat şi au deschis focul, apoi au fugit. Un paznic a vrut să intervină, ei au deschis focul şi asupra lui”, a relatat văduva. Claudia Aguilera le-a mai spus anchetatorilor că soțul ei „nu primise nicio ameninţare”.
Se pare că cei doi proaspăt căsătoriți așteptau să devină părinți. Ei au publicat mai multe fotografii din vacanța lor romantică. În ultima imagine distribuită pe rețelele de socializare, cuplul apare îmbrăţişat pe o plajă, având în prim plan o pereche de papuci pentru copil, dând de înţeles că aşteptau un copil.
Cine a fost Marcelo Pecci
În vârstă de 45 de ani, Marcelo Pecci era procuror specializat în anchete asupra crimei organizate, rețelelor de trafic de droguri, spălare de bani şi finanţare a terorismului. El era cunoscut pentru implicarea în ancheta care l-a trimis pe fotbalistul Ronaldinho în spatele gratiilor, între martie şi august 2020, după ce acesta intrase în Paraguay cu acte false.
„Într-o operaţiune în care au colaborat Poliţia Naţională a Columbiei, Procuratura Generală a Columbiei şi autorităţile paraguayene, i-am arestat pe toţi cei implicaţi, între care autorul asasinarii procurorului Marcelo Pecci”, a anunţat preşedintele columbian Ivan Duque, într-un mesaj video.
Paraguay şi Columbia şi-au întărit în ultimii ani cooperarea împotriva crimei internaţionale organizate. În continuare însă, în pofida deceniilor de luptă împotriva cartelurilor şi traficanţilor de droguri, Columbia rămâne principalul producător şi exportator de cocaină din lume.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook