Bebeto, așa cum e alintat fiul lui Laurențiu Reghecampf cu Anamaria Prodan va împlini anul acesta 16 ani. Botezat Laurețiu jr., acesta e un adolescent care vrea să se bucure din plin de viață și se pare că a învățat de la mama sa cum să o facă. Dacă până acum marea lui pasiune a fost sportul, el jucând, de altfel, fotbal, de ani de zile, mai nou, toate gândurile lui sunt „deturnate” în altă direcție. Bebeto și-a făcut iubită. O cheama Daria și este pictoriță.
Vestea a fost dată pe rețelele sociale. Discret în ceea ce privește viața lui intimă, după ce a văzut pe proprii părinți că expunerea pe social media nu prea îți aduce confort în viață, Laurențiu jr. a decis să nu fie foarte prezent pe conturile de socializare. De-a lungul timpului a mai avut postări, unele cu frații și mama, dar și altele cu vorbe grele împotriva tatălui, supărat după ce a început divorțul părinților. În final, a făcut „curățenie” pe Instagram și a lăsat o singură postare, de anul trecut, din Las Vegas.
Bebeto și-a făcut iubită o pictoriță
Săptămâna aceasta însă, Bebeto a decis să comunice lumii că e îndrăgostit. El i-a dăruit tinerei care i-a furat inima un buchet de flori în culori pastelate, iar ea a distribuit o fotografie cu acesta, postare pe care, Laurențiu jr. a preluat-o și pe contul lui, în secțiunea de Story.
Iubita lui Bebebto este Daria, o tânără la fel de discretă pe rețelele sociale, și care este pasionată de pictură. Contul de artist al tinerei are mai multe lucrări, cele mai multe fiind abstracte, dar cu o cromatică interesantă.
Daria este pictoriță și își expune lucrările online de la începutul acestui an, iar ultima lucrare pe care a realizat-o reprezintă celebra clădire a Operei din Sidney, un proiect al arhitectului danez Jørn Utzon.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook