Cel puțin în Sectorul 6 al Capitalei, cei nevoiași vor avea ce mânca. Aici se va deschide prima Bancă de Alimente din România. Pornind de la realitatea că, în România, aproximativ 2,5 milioane de tone de mâncare sunt risipite în fiecare an, Primăria Sectorului 6 are un program care contribuie la diminuarea risipei alimentare și la eficientizarea costurilor. A construit o Bancă de Alimente și o cantină socială anexată, pentru persoanele defavorizate. Este un concept 2 în 1, primul de acest gen înființat de o autoritate publică din România.
Cel mai mult se aruncă de Sărbători, atunci când avem tendința să cumpărăm și să gătim mai mult decât e necesar. Tot atunci, magazinele se aprovizionează și ele cu marfă pe care nu reușesc să o vândă în totalitate. Aici intervine Banca de Alimente conexată cu o cantină socială.
Cele două sunt construite de Primăria Sectorului 6, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 6, care le va și operaționaliza. Se găsesc una lângă alta, pe Calea Giulești nr. 236, pe terenul donat de Biserica Ortodoxă Română. De ele vor beneficia aproximativ 20.000 de persoane: vârstnici cu pensii mici, familii monoparentale sau cu mulți copii, șomeri.
Cum arată banca de alimente
Cele două clădiri de pe Calea Giulești sunt deja finalizate. Banca de Alimente are parter și etaj, respectiv o suprafață construită de 1.406 mp. Are două camere frigorifice și una de refrigerare, rafturi cu alimente neperisabile, bucătărie mare, industrială, zone de preluare și distribuție. Cantina are doar parter, întins pe o suprafață de 446 mp. Într-un spațiu luminos, cu pereți de sticlă, dotat cu mese și scaune, oamenii vor lua masa. În spate, cantina va avea o bucătărie mai mică, unde se va face plating-ul.
Mai mult, Banca de Alimente și cantina socială au propria stație de compost și punct de colectare separată a deșeurilor, astfel încât să fie implementat și conceptul „zero waste”. De asemenea, vor dispune de o flotă de autoutilitare frigorifice care vor colecta alimentele de oriunde din țară.
În prezent, se lucrează la mici amenajări exterioare și la partea de rețele (cabluri de electricitate, centrală, alarmă, etc.). Urmează mobilarea și dotarea lor cu toate cele necesare, apoi obținerea autorizațiilor și angajarea de personal. Banca de Alimente și cantina socială vor fi date în folosință în toamna acestui an.
Cum funcționează o bancă de alimente
O bancă de alimente colectează de la marile magazine, de la producători și distribuitori produse alimentare aflate în perioada de garanție, care au riscul de a nu se vinde înainte de expirarea termenului de valabilitate. Apoi le prepară și le distribuie către persoanele defavorizate fie direct, la domiciliu, fie prin cele 3 cantine sociale din Sectorul 6 (dintre care două funcționează în parteneriat public-privat).
DGASPC Sector 6 a fost inclusă de curând în lista operatorilor receptori care au dreptul să primească donații în condițiile legii. De îndată ce va fi deschisă Banca de Alimente, va fi și ea operator receptor și va avea dreptul să colecteze, să depoziteze și să distribuie către consumatorii finali produse alimentare rămase nevândute sau neconsumate.
Avantaje multiple pentru magazine și autorități
Pe de altă parte, operatorii economici au posibilitatea deducerii cheltuielilor cu alimentele aflate aproape de expirare, pe care nu reușesc să le mai vândă, dacă transferul acestora este efectuat conform prevederilor legale privind diminuarea risipei alimentare (Legea 49 din 15 martie 2024 pentru modificarea și completarea Legii 217/2016, privind diminuarea risipei alimentare). Persoanele defavorizate aflate în grija DGASPC Sector 6 vor avea hrana asigurată, iar autoritatea locală reduce din cheltuieli.
Angajați la bucătăriile Băncii de Alimente și cantinei sociale pot fi persoane din rândul șomerilor, tinerilor defavorizați, dar și voluntarilor, toți formați și pregătiți în prealabil. „Banca de Alimente va fi administrată precum o întreprindere socială și va angaja inclusiv persoane cu dizabilități. Conceptul este aplicat cu mare succes în societățile occidentale. Ambiția mea este ca în circa 6 luni, maximum un an de la realizarea investiției, acesta să se auto susțină financiar”, a declarat primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.
Statistici îngrijorătoare
- 15% din alimentele din magazine expiră și ajung la gunoi;
- Acasă, în 47% din cazuri, principala cauză a risipei alimentare este achiziționarea excesivă de produse și expirarea termenului de valabilitate înainte de a fi consumate;
- Conform unui studiu recent, la noi în țară, cel mai mult se aruncă: mâncarea gătită (48%), legumele (37%), pâinea și produsele de panificație (35%) și fructele (34%);
- Aproape 88 de milioane de tone de alimente sunt risipite în fiecare an, în UE;
- În România, anual, se aruncă 2,5 milioane de tone de mâncare.
- 21% dintre români se confruntă cu lipsuri materiale severe și au dificultăți în asigurarea hranei zilnice;
- 38% dintre șomerii tineri, 19,5% dintre vârstnici și 27% dintre copii nu își pot satisface nevoile alimentare de bază;
- 40,4% dintre familiile cu trei sau mai mulți copii și 23,8% dintre familiile monoparentale trăiesc sub pragul sărăciei.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook